VIDEO | Iranul a atacat baze AMERICANE din Qatar și Irak, ca ripostă la bombardamentele asupra instalațiilor nucleare

Publicat: 23 06. 2025, 20:19
Actualizat: 23 06. 2025, 21:31
RĂZBOI Israel-Hezbollah, ziua 362. Iranul a lansat 200 de rachete, potrivit Teheranului

Forțele militare iraniene au atacat, luni seară, baze americane din Qatar și Irak, ca ripostă la bombardamentele americane asupra obiectivelor nucleare iraniene, afirmă surse locale.

”Am lansat o ripostă puternică față de agresiunea comisă de America”, a comunicat Administrația islamistă de la Teheran, referindu-se la bombardamentele Statelor Unite asupra instalațiilor nucleare iraniene.

Mai multe explozii au fost raportate în zona capitalei Qatarului, Doha, unde se află Baza militară americană Al Udeid. Sistemele antiaeriene americane au fost activate pentru interceptarea rachetelor iraniene.

Baza militară americană fusese evacuată înaintea atacurilor, astfel că nu au fost raportate victime. Conform cotidianului The New York Times, Teheranul a transmis un avertisment Qatarului înaintea atacului. Oficiali militari americani citați de agenția de presă Reuters au declarat că nicio rachetă iraniană nu a căzut în baza Al Udeid.

”Personalul bazei militare fusese evacuat din rațiuni de precauție, ținând cont de tensiunile regionale”, a confirmat Majed Al Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Doha.

”Qatarul condamnă vehement atacul care a vizat Baza Al-Udeid, lansat de Gardienii Revoluției din Iran. Considerăm că este o încălcare flagrantă a suveranității statului Qatar și a prevederilor Cartei ONU. Afirmăm că statul Qatar își rezervă dreptul de a riposta direct, într-o manieră echivalentă cu natura acestei agresiuni, în conformitate cu dreptul internațional”, a comunicat Ministerul de Externe de la Doha.

De asemenea, conform unor surse citate de agenția The Associated Press, Iranul a lansat rachete și spre baze americane din sud-vestul Irakului, unde sunt trupe americane care participă la operațiuni antiteroriste.

Citește și:

VIDEO Vladimir Putin CONDAMNĂ atacurile SUA împotriva Iranului /„O agresiune lipsită de fundament și fără justificare”