Iranul a prezentat o nouă rachetă de croazieră. Oficialii afirmă că ar căuta pacea prin puterea militară

Publicat: 22 08. 2015, 13:45
Actualizat: 22 08. 2015, 21:12

Ministerul Apărării dezvăluie această rachetă cu combustibi solid – Fateh 313 – la o lună și ceva după ce Iranul a ajuns cu marile puteri la un acord care impune Teheranului să se supună unor noi limitări în programul său nuclear, în schimbul anulării sancțiunilor care i-au fost impuse de guverne occidentale.

Potrivit acordului, orice transfer către Iran a vreunei tehnologii în domeniul rachetelor balistice – în următorii opt ani – este supus aprobării Consiliului de Securitate al ONU, iar Statele Unite au promis că se vor opune prin veto oricărei astfel de solicitări. Un embargo asupra armamentului convențional este totodată menținut, ceea ce împidică orice importuri și exporturi – pe o perioadă de cinci ani.

Însă Iranul a anunțat că nu va da curs părților acestui acord în dosarul nuclear care-i restrâng capabilitățile militare, o poziție reafirmată de către președintele Hassan Rohani sâmbătă.

„Vom cumpăra, vinde și dezvolta orice arme avem nevoie și nu vom cere permisiunea și nu ne vom supune niciunei rezoluții pentru asta”, a declarat el într-un discurs pe care l-a susținut la ceremonia de dezvăluire a rachetei, transmisă în direct de televiziunea de stat.

„Putem să negociem cu alte țări numai atunci când suntem puternici. Dacă o țară nu are putere și independență, nu poate căuta pacea cu adevărat”, a subliniat Rohani.

Ministerul Apărării a anunțat că racheta de tip Fateh 313, dezvăluită cu ocazia Zilei Industriei Apărării, a fost deja testată cu succes și că în curând va fi produsă în serie.

– Amenințări

Iranul deține unul dintre cele mai mari programe în domeniul rachetelor din Orientul Mijlociu. Teheranul vrea să exporte armament către aliații săi din regiune și să importe sisteme antirachetă pentru a împiedica orice posibil atac al dușmanului său de moarte – Israelul.

„În cadrul industriei noastre aerospațiale, avem în producție diverse rachete balistice cu diverse raze de acțiune”, a declarat vineri ministrul Apărării Hossein Dehghan.

„Vom continua pe această cale cu putere maximă, în conformitate cu nevoile noastre de apărare și în mod proporțional față de amenințările care ne așteaptă”, a adăugat el.

Agenția Fars, apropiată Gardienilor Revoluției, a postat sâmbătă un clip muzical care laudă capabilitățile iraniene în domeniul rachetelor. În clip apar imagini cu ceea ce agenția afirmă că este o nouă rachetă, necunoscută, aparținând Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (CGRI).

Un comandant CGRI a anunțat vineri că Iranul va efectua, în viitorul apropiat, manevre de amploare cu rachete balistice.

„Unii cred în mod greșit că Iranul și-a suspendat programele în domeniul rachetelor balistice în ultimii doi ani și că a încheiat un acord asupra programului său în domeniul rachetelor (…). Vom efectua un nou test al unei rachete balistice în viitorul apropiat, care va fi un ghimpe în ochii inamicilor noștri”, a declarat vineri comandantul Diviziei Aerospațiale a CGRI, generalul de brigadă Amirali Hajizadeh.