Iranul refuză să cedeze în disputa privind Strâmtoarea Ormuz: „Nu ne vom răzgândi”. Trump respinge acordul
Iranul a anunțat că își menține condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, deși Donald Trump a respins propunerea Teheranului. Abbas Araghchi afirmă că țara sa rămâne deschisă negocierilor, dar nu va renunța la revendicările sale.
Iranul nu intenționează să facă un pas înapoi în disputa privind Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii. Teheranul a anunțat duminică dimineață că își menține condițiile pentru redeschiderea strâmtorii, în pofida refuzului exprimat de președintele american Donald Trump față de propunerea înaintată de partea iraniană, potrivit BBC.
„Condiţiile noastre sunt clare, iar orice demers în direcţia redeschiderii strâmtorii Ormuz depinde de îndeplinirea acestor condiţii. Nu ne vom răzgândi”, a declarat Abbas Araghchi, ministrul iranian al Afacerilor Externe, citat de televiziunea de stat.
Șeful diplomației iraniene a lăsat însă deschisă posibilitatea continuării discuțiilor cu Washingtonul.
„Nu am închis niciodată uşa diplomaţiei sau negocierilor, dar, în acelaşi timp, nu am renunţat niciodată la drepturile noastre”, a adăugat Araghchi.
Oana Țoiu, ministrul interimar de Externe, a purtat o convorbire cu E.S. Abbas Araghchi, omologul din Iran, în cursul zilei de vineri, 26 iunie 2026.
Iranul anunțase vineri că a transmis Statelor Unite o propunere care ar permite redeschiderea Strâmtorii Ormuz în termen de șapte zile de la acceptarea acordului.
Președintele iranian Massoud Pezeshkian a afirmat că oferta a fost elaborată „în coordonare” cu liderul suprem Mojtaba Khamenei, care are ultimul cuvânt în deciziile strategice ale Republicii Islamice. Totodată, Teheranul a constituit o echipă de șase persoane cu „puterea de a lua decizii” în cadrul negocierilor.
Trump respinge oferta Iranului și publică „Strâmtoarea Trump”
Răspunsul venit de la Washington a fost categoric.
„Resping propunerea lor”, a declarat Donald Trump, la ieșirea din Casa Albă.
Trump a susținut că liderii iranieni încearcă să obțină un acord deoarece „sunt pe cale să piardă în mod ruşinos”.
Cu puțin timp înainte de declarație, liderul de la Casa Albă publicase pe Truth Social o hartă a Strâmtorii Ormuz pe care apărea mențiunea „Strâmtoarea Trump”, un nou gest provocator în confruntarea dintre Washington și Teheran.
În ciuda declarațiilor președintelui american, Iranul a transmis că așteaptă comunicarea oficială a poziției Washingtonului prin intermediarii implicați în negocieri.
„Am văzut prima reacţie a preşedintelui american, dar până în prezent nu ni s-a transmis nimic de către mediator.Aşteptăm ca mediatorii să ne comunice poziţiile definitive, iar noi vom lua o decizie pe această bază”, a declarat Abbas Araghchi.
Ormuz, în centrul războiului și al crizei energetice
Strâmtoarea Ormuz are o importanță strategică uriașă pentru economia mondială. Înaintea actualului război, prin această rută maritimă tranzita aproximativ o cincime din hidrocarburile transportate la nivel global.
Strâmtoarea a devenit unul dintre punctele centrale ale conflictului izbucnit la sfârșitul lunii februarie, după atacurile lansate de Statele Unite și Israel asupra Iranului.
De atunci, Teheranul revendică controlul asupra rutei maritime, în timp ce Washingtonul a instituit, la rândul său, un blocaj asupra porturilor iraniene. Navele care traversează zona au devenit, de asemenea, ținte în cadrul confruntării.
Potrivit The Wall Street Journal, Donald Trump intenționează să reia bombardamentele asupra Iranului după alegerile legislative americane de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie.
Statele Unite nu au mai atacat teritoriul iranian din 1 septembrie, când o serie de lovituri au provocat, între altele, cinci morți și zeci de răniți la o nuntă din sud-estul Iranului. Atacurile asupra unor nave din Strâmtoarea Ormuz au continuat însă.
Conflictul din Orientul Mijlociu devine în același timp o problemă tot mai sensibilă pentru Trump înaintea scrutinului american, pe fondul nemulțumirii față de război și al creșterii puternice a prețurilor carburanților.