Israelul a legalizat trei colonii ilegale din Cisiordania. Speranțele reluării discuțiilor de pace, spulberate

Publicat: 24 04. 2012, 20:35
Actualizat: 25 04. 2012, 06:12

Guvernul condus de Benjamin Netanyahu a anunțat marți că a legalizat trei colonii ilegale din Cisiordania, informează Washington Post.

Decizia israelienilor a provocat furie în rândul palestinienilor și frustrare printre negociatorii care sperau să repornească discuțiile de pace.

Coloniile legalizate sunt Bruhin, Rehalim și Sansana. Prima dintre ele are 350 de locuitori, în timp ce celelalte două au aproximativ 240 de locuitori fiecare.

Hotărârea cabinetului lui Netanyahu de a legaliza aceste trei colonii a alimentat teoriile că, în viitorul apropiat, același guvern va căuta să legalizeze cât mai multe așezări din Cisiordania.

Un oficial israelian citat de The Telegraph a explicat marți că „decizia nu schimbă realitățile de pe teren” și nici nu „stabilește noi colonii sau extinde coloniile existente”.

În Cisiordania se află peste 340.000 de coloniști israelieni. Alți 200.000 de israelniei locuiesc în cartierele de colonizare din Ierusalimul de Est, ocupat în 1967.