Israelul respinge pauza umanitară solicitată de Consiliul de Securitate al ONU în Gaza

Publicat: 16 11. 2023, 14:20

Ministerul de Externe al Israelului a respins joi, printr-un comunicat, ideea de a permite „pauze umanitare extinse” în Fâșia Gaza, așa cum a solicitat Consiliul de Securitate al ONU printr-o rezoluție adoptată miercuri.

Israelul susține că nu poate accepta o astfel de propunere câtă vreme cei 239 de ostatici israelieni ținuți captivi de gruparea Hamas nu sunt eliberați.

Comunicatul vine în contextul în care Consiliul de Securitate al ONU a adoptat miercuri o rezoluţie care „face apel la pauze şi culoare umanitare extinse şi urgente peste tot în Fâşia Gaza”, timp de „un număr suficient de zile pentru a permite (…) accesul deplin, rapid, sigur şi neîngrădit al agenţiilor umanitare ale ONU şi partenerilor lor”, arată Agerpres.

ONU cere și eliberarea ostaticilor israelieni

Rezoluţia Consiliului de Securitate include un apel la eliberarea tuturor ostaticilor.

La rândul său, ambasadorul israelian la ONU, Gilad Erdan, a declarat că rezoluţia adoptată de Consiliu este „ruptă de realitate”, şi a adăugat că „este regretabil” că acesta „continuă să ignore şi refuză să condamne sau măcar să menţioneze masacrul comis de Hamas la 7 octombrie”.

Consiliul de Securitate al ONU a convenit asupra rezoluţiei după îndelungi negocieri.

Statele Unite nu au recurs la dreptul de veto, abţinându-se de la vot, la fel cum au procedat şi Rusia şi Marea Britanie. În favoarea textului au votat 12 din cele 15 state membre ale Consiliului de Securitate, ale cărui rezoluţii sunt constrângătoare în baza dreptului internaţional, mai arată sursa citată.

Sursa foto: Profimedia