Israelul și grupul Hamas se apropie de un ARMISTIȚIU /Directorii serviciilor secrete se reunesc pentru stabilirea detaliilor

Publicat: 25 01. 2024, 21:15
Actualizat: 25 01. 2024, 21:24

Directorii serviciilor de informații din Statele Unite, Israel și Egipt se vor întâlni, în Europa, cu premierul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman al-Thani, pentru stabilirea detaliilor unui acord amplu de sensul eliberării ostaticilor israelieni din Fâșia Gaza și instaurării unui armistițiu durabil.

Conform unor surse citate de site-ul Axios.com, la reuniunea programată peste câteva zile în Europa vor participa premierul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman al-Thani, William Burns, directorul Agenției Centrale pentru Informații (CIA), David Barnea, directorul Serviciului israelian de informații Mossad, și șeful Agenției egiptene de informații, Abbas Kamel.

Vor fi prezenți și Ronen Bar, directorul Serviciului israelian pentru Securitatea Internă (Shin Bet), și generalul israelian Nitzan Alon, responsabil de operațiunile pentru eliberarea ostaticilor.

Surse guvernamentale israeliene citate de postul Channel 12 au declarat că negocierile vor viza un acord amplu între grupul islamist Hamas și Israel, în sensul unui armistițiu de cel puțin două luni, în schimbul eliberării unora dintre cei aproximativ 130 de ostatici israelieni din Fâșia Gaza. De asemenea, ar urma să fie eliberați numeroși militanți palestinieni aflați în penitenciare israeliene.

Potrivit cotidianului Haaretz, Israelul și grupul Hamas au ajuns la un acord de principiu pentru un armistițiu de cel puțin 35 de zile, iar discuțiile din Europa au rolul stabilirii detaliilor.

Tensiuni între Qatar și Israel

Premierul Benjamin Netanyahu a denunțat, într-o reuniune cu rudele ostaticilor, eforturile diplomatice insuficiente ale Qatarului.

”Nu o să mă auziți mulțumind Qatarului, pentru că, din multe puncte de vedere, generează mai multe probleme decât Națiunile Unite și Crucea Roșie”, a afirmat Netanyahu, conform unei înregistrări audio difuzate de presa israeliană.

De asemenea, Netanyahu ar fi exprimat nemulțumiri și în legătură cu decizia SUA de a prelungi un contract cu Guvernul Qatarului pentru utilizarea Bazei militare Al-Udeid, argumentând că Israelul nu a fost informat și subliniind că acesta ar fi fost un element suplimentar în negocierile cu Hamas.

”Sunt afirmații iresponsabile și distructive pentru eforturile de salvare a oamenilor nevinovați, dar nu suntem surprinși”, a reacționat Majid Al-Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Doha.

Premierul Benjamin Netanyahu este supus presiunilor politice intense pentru ajungerea la un acord de eliberare a celor aproximativ 130 de ostatici israelieni deținuți de grupurile militante palestiniene Hamas și Jihadul Islamic. În același timp, coaliția de dreapta care îl susține pe Netanyahu cere continuarea ofensivei militare împotriva grupului Hamas, lansată ca reacție la atacurile islamiste din 7 octombrie, soldate cu aproximativ 1.200 de morți în sudul Israelului.

Armata israeliană continuă operațiunile în sudul Fâșiei Gaza. În ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza, subordonat organizației islamiste Hamas, a raportat moartea a 200 de persoane și rănirea altor 370. Bilanțul ofensivei israeliene a ajuns la 25.900 de morți și 64.110 răniți.

Foto: Profimedia

Citește și:

Economia SUA a crescut peste așteptări, dar deficitul bugetar și politica monetară strictă pot genera PROBLEME