Joaquin „El Chapo” Guzman a fost arestat

Publicat: 08 01. 2016, 21:02

„Misiune îndeplinită: l-am capturat. Îi informez pe cetățenii mexicani că Joaquin Guzman Loera a fost arestat”, a transmis Enrique Pena Nieto prin Twitter.

Guzman era dat în urmărire generală după ce evadase pe 11 iulie 2015 din Penitenciarul Altiplano, situat în apropiere de Ciudad de Mexico.

În octombrie 2015, autoritățile mexicane speculau că Joaquin „El Chapo” Guzman a fost rănit în cursul unei operațiuni a poliției. Raidul poliției avusese loc în nord-vestul Mexicului, iar Joaquin Guzman, liderul cartelului Sinaloa, suferise răni la față și la picioare.

Joaquin Guzman, alias „El Chapo, a evadat în iulie 2015 din Penitenciarul de maximă securitate Altiplano, el fugind printr-un tunel săpat de membrii cartelului pe care îl conduce.