Joe Biden, atacat cu obiecte și lichide de protestatari în Dublin. Fostul președinte a făcut o apariție surpriză la Trinity College, acolo unde fiul său Hunter Biden a fost distins cu o medalie de aur
Momente de haos au avut loc marți în capitala Irlandei, acolo unde fostul președinte al Statelor Unite, Joe Biden, și soția sa, Jill Biden, au fost ținta unui protest violent organizat în apropiere de Trinity College. Zeci de manifestanți pro-palestinieni au rupt cordoanele de securitate și au aruncat cu obiecte și lichide spre fostul lider american. Polițiștii au arestat mai multe persoane și au folosit gaze lacrimogene pentru a potoli mulțimea.
Incidentul a avut loc în timpul unei vizite-surpriză pe care fostul președinte american Joe Biden și Jill Biden, soția sa, au realizat-o în Irlanda la Trinity College din Dublin. Cei doi au asistat la o ceremonie organizată de College Historical Society, cea mai veche societate studențească de dezbateri din lume.
În cadrul acestui eveniment, fiul lor, Hunter Biden, a fost distins cu Medalia de Aur pentru Contribuție Excepțională la Discursul Public.
Vizita surpriză a atras atenția și din cauza aparițiilor publice tot mai rare ale fostului președinte, acum în vârstă de 83 de ani, care urmează un tratament pentru o formă agresivă de cancer de prostată.
Vestea prezenței lui Joe Biden în Dublin s-a răspândit rapid, iar în fața clădirii s-a adunat un grup de protestatari pro-palestinieni. Aceștia au scandat lozinci anti-război și au condamnat politica administrației sale față de conflictul din Gaza.
Tensiunile au escaladat în momentul în care Joe Biden a părăsit clădirea, moment în care câțiva protestatari violenți s-au năpustit spre coloana oficială, iar unii dintre ei au început să arunce cu diverse obiecte și cu lapte în direcția fostului președinte al Statelor Unite.