Joseph Biden nu candidează în cursa prezidențială din 2016

Publicat: 21 10. 2015, 20:20

„Am ajuns la concluzia că a fost depășită oportunitatea de a intra în cursa democrată pentru desemnarea candidatului la președinție”, a declarat Biden în cursul unei conferințe de presă organizată la Casa Albă alături de soția sa, Jill Biden, și de președintele SUA, Barack Obama.

„Beau rămâne sursa noastră de inspirație”, a spus vicepreședintele SUA, referindu-se la fiul său decedat recent care, potrivit presei, i-ar fi recomandat să candideze.

„Din nefericire, cred că nu mai avem timp pentru organizarea campaniei electorale”, a subliniat Joe Biden.

Vicepreședintele SUA s-a angajat să se implice în continuare în cursa pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat la președinția Statelor Unite.

Decizia lui Joseph Biden a fost luată în contextul în care fostul secretar de Stat Hillary Clinton pare să se impună în cursa democrată, ea dominând prima dezbatere organizată înaintea scrutinului intern.

Potrivit unui sondaj CNN/ORC, Hillary Clinton are o susținere de 45% pentru a reprezenta Partidul Democrat în cursa prezidențială, în timp ce Bernie Sanders, senator de Vermont, este creditat cu 29%. Pe locul al treilea în preferințe era Joseph Biden, cu 18%, urmat de fostul senator Jim Webb, cu 1%, de Lincoln Chafee, fost guvernator al statului Rhode Island, Larry Lessig, profesor la Universitatea Harvard, și de Martin O’Malley, fost guvernator în Maryland, – toți având sub 1%.