Justiția germană va ancheta 30 de presupuși gardieni de la Auschwitz

Publicat: 03 09. 2013, 18:37
Actualizat: 03 09. 2013, 18:45

Biroul german însărcinat cu anchetarea crimelor naziste a anunțat marți că va transfera justitiei dosare ale unui număr de 30 de presupuși gardieni de la lagărul de concentrare Auschwitz, recomandând deschiderea împotriva lor a unor proceduri judiciare, pentru complicitate la crime, relatează AFP.

Biroul, care nu poate declanșa proceduri judiciare, a examinat 39 de dosare ale unor foști presupuși gardieni la Auschwitz, cel mai bătrân în vârstă de 97 de ani, a declarat procurorul special Kurt Schrimm într-o conferință de presă la Ludwigsbourg (vest).

„Dosarele vor fi trimise procurorilor însărcinați” la nivelul landurilor în care locuiesc acești presupuși criminali de război, a precizat Schrimm.

Biroul central de anchetă asupra crimelor național-socialismului, pe care îl conduce, a efectuat peste 70.000 de anchete de când a fost înființat, în 1958, dar nu are puterea să angajeze proceduri judiciare.

Procurori de la nivelul landurilor sunt cei care vor decide eventuale proceduri și dacă acuzații sunt apți să fie judecați.

Biroul a identificat inițial 49 de presupuși gardieni la Auschwitz, un lagăr construit de naziști în Polonia ocupată. Nouă au murit, iar 30 trăiesc în Germania.

Unul dintre supraviețuitori este judecat, în prezent, la Stuttgart (sud-vest).

Peste 6.000 de persoane au lucrat la Auschwitz, unde aproximativ 1,1 milioane de evrei, țigani, homosexuali sau opozanți politici au fost asasinați în camere de gazare, au murit de epuizare în urma muncii forțate sau din cauza bolii.

Timp de 60 de ani, tribunalele germane au judecat doar acuzați în cazul cărora dispuneau de probe directe sau mărturii.

Însă condamnarea apatridului de origine ucraineană John Demjanjuk la Munchen, în mai 2011, a devenit jurisprudență. Demjanjuk a fost găsit vinovat pentru participare la asasinarea a 28.000 de evrei, tribunalul stabilind că acesta a fost gardian la lagărul Sobibor, fără să dovedească implicarea sa directă în crime.

Biroul a făcut acest anunț după o zi de la deschiderea, la Hagen (vest), a procesului unui fost membru SS, în vârstă de 92 de ani, acuzat că a ucis, în septembrie 1944, un membru al rezistenței olandeze, în nordul Olandei.

Începând de la procesul demnitarilor naziști, la Nurnberg, în perioada 1945-1946, aproximativ 106.000 de militari germani sau naziști au fost judecați, 13.000 au fost găsiți vinovați, iar jumătate au fost condamnați, potrivit Biroului.