Kaja Kallas avertizează asupra riscului unui conflict mai AMPLU în Orientul Mijlociu, în cazul implicării SUA în Iran

Publicat: 17 06. 2025, 17:07
RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 679. UE: „Planul Israelului de extindere a coloniilor în Cisiordania încalcă dreptul internațional” / Sursa FOTO: Profimedia

Implicarea militară a SUA în conflictul dintre Iran și Israel ar risca să extindă conflictul în Orientul Mijlociu, a avertizat marți Kaja Kallas, cel mai înalt oficial al Uniunii Europene în materie de politică externă.

Vorbind cu reporterii după o convorbire video cu miniștrii de Externe ai UE, Kaja Kallas a declarat că este „clar pentru toată lumea” că Iranului nu i se poate permite să dezvolte o bombă nucleară.

„Am convenit cu toții asupra necesității urgente de dezescaladare”, a declarat Kallas, dar UE „nu poate fi indulgentă atunci când Iranul își accelerează programul nuclear”.

Diplomația, mai degrabă decât forța, este totuși cel mai bun mod de a preveni acest lucru, a spus Kallas.

„Când vine vorba de implicarea Statelor Unite, atunci cu siguranță asta ar împinge regiunea într-un conflict mai larg”, a declarat Kallas. „Acest lucru nu este în interesul nimănui”.

Marco Rubio „a subliniat că nu este în interesul SUA să fie atrase în acest conflict”

Președintele american Donald Trump a părăsit mai devreme reuniunea liderilor Grupului celor Șapte din Canada pentru a se ocupa de conflictul dintre Israel și Iran. Trump s-a pronunțat în favoarea „unui final real” al conflictului.

Întrebat marți de reporteri la bordul Air Force One ce ar presupune acest lucru, Trump a răspuns că obiectivul ar fi o încheiere permanentă a disputei nucleare cu Iranul.

Kallas a avut o convorbire telefonică cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, care „a subliniat că nu este nici în interesul lor să fie atrași în acest conflict”, a spus ea, conform Bloomberg.

Uniunea Europeană a activat Mecanismul de Protecție Civilă

UE a fost în contact cu Iranul și Israelul pentru a ajuta la dezescaladarea tensiunilor, deoarece „stabilitatea regiunii este în interesul tuturor”, potrivit lui Kallas.

UE a inițiat măsuri pentru a ajuta țările europene să își evacueze cetățenii din Orientul Mijlociu.

„Am activat Mecanismul de Protecție Civilă și ajutăm statele membre să își evacueze cetățenii care doresc să plece”, a declarat Kaja Kallas.

Mecanismul UE a fost instituit în urmă cu peste două decenii pentru a oferi și a coordona asistența de urgență pentru cetățenii UE afectați de dezastre naturale și crize de securitate.

Bruxelles-ul va trimite, de asemenea, experți în regiune, în timp ce misiunea navală a UE din Marea Roșie, denumită ASPIDES, va continua să protejeze navele comerciale, a declarat Kallas.

Măsura vine după ce mai multe țări din UE au început să își evacueze individual cetățenii în weekend, ca urmare a escaladării tensiunilor și a continuării atacurilor.

Polonia a fost prima țară europeană care a făcut acest lucru, dar multe țări mai mici și-au trimis și ele propriile avioane de evacuare.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Netanyahu susține că Iranul se apropia de fabricarea unei arme nucleare, serviciile secrete americane îl CONTRAZIC