Gest fără precedent în istoria FBI. Kash Patel a încheiat parteneriate cu doi dintre cei mai mari rivali ai SUA
Directorul FBI, Kash Patel, a anunțat crearea unor noi parteneriate fără precedent în materie de aplicare a legii cu China și Rusia, doi dintre cei mai mari rivali geopolitici ai Statelor Unite, cu scopul declarat de a combate criminalitatea transfrontalieră.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Reuters, Kash Patel a precizat că aceste inițiative cu „parteneri netradiționali” sunt selective și limitate strict la patru domenii de criminalitate transfrontalieră unde există reciprocitate: traficul de droguri, fraudele cibernetice, exploatarea sexuală a copiilor în mediul online și urmărirea și repatrierea fugarilor acuzați de infracțiuni violente grave.
Cooperarea dintre state nu se rezumă doar la mediul diplomatic, ci conține și o componentă operațională care a inclus deja acțiuni comune. Mai mulți agenți chinezi din domeniul aplicării legii au vizitat SUA și, la rândul lor, agenți FBI au călătorit în China pentru a lucra împreună la cazuri și a face schimb de informații. Separat, ofițerii din cadrul FBI și chinezii au efectuat raiduri și arestări comune în cadrul acestui acord.
De asemenea, în luna mai, FBI, Ministerul Securității Publice din China și poliția din Dubai au colaborat în cadrul „Operațiunii Sand Dollar”, unde au întreprins un raid major asupra unui centru de escrocherii cibernetice din Dubai, care s-a soldat cu arestarea a 300 de persoane, confiscarea a 300 de milioane de dolari și eliberarea a mii de lucrători traficați.
Aceste parteneriate au creat un val de critici și neliniști în comunitatea americană de contrainformații, deoarece există riscul de infiltrare. Unii oficiali avertizează că oferirea de informații interne sensibile către regimuri autoritare precum Beijingul și Moscova reprezintă o vulnerabilitate majoră, deoarece ambele state sunt acuzate istoric de spionaj masiv împotriva intereselor SUA. Mai mult, unele voci din Statele Unite consideră Rusia și China drept exportatori de criminalitate, în loc de potențiali parteneri în combaterea acestui fenomen.
Cu toate acestea, Kash Patel, numit în funcție de Donald Trump, a precizat că aceste riscuri pot fi gestionate.
„Ambele sunt relații noi și dinamice, iar noi suntem extrem de conștienți de abordarea lor conflictuală în multe chestiuni”. „Nu se vor opri, dar dacă putem merge și obține victorii pentru America, atunci trebuie să ne implicăm”, a precizat șeful FBI.
Kash Patel a precizat că schimburile de informații au o arie de aplicare restrânsă și sunt limitate la cele patru tipuri de infracțiuni transnaționale în care schimbul de informații este reciproc. În schimb, Patel a precizat că acești noi parteneri ai FBI nu vor înlocui aliații de lungă durată ai Statelor Unite, cum ar fi parteneriatul de informații „Five Eyes” cu Australia, Canada, Marea Britanie și Noua Zeelandă.
„Five Eyes va fi întotdeauna cea mai importantă relație a noastră în domeniul informațiilor. Nimeni nu încearcă să o înlocuiască”, a spus Patel. „Spre deosebire de agențiile militare și cele tradiționale de informații, avem o cale unică de a impulsiona această schimbare dinamică împreună cu forțele de ordine, ceea ce reprezintă o misiune apolitică.”