Kim Jong Un vrea mai multe arme nucleare

Publicat: 13 01. 2016, 14:49
Actualizat: 15 01. 2016, 07:11

„Kim a făcut apel la consolidarea atât la nivel calitativ cât și la nivel cantitativ a forței nucleare, capabile să efectueze atacuri nucleare asupra Statelor Unite, conduse de imperialiști oricând și oriunde…dacă acestea încalcă suveranitarea DPRK (n.r. Republicii Populare Democrate Coreeane) și dacă lansează provocări”, a anunțat agenția oficială de stat, KCNA.

Agenția a mai comunicat că președintele Coreei de Nord „a fixat în continuare sarcinile importante care trebuie îndeplinite în scopul consolidării forței nucleare” și că acesta a solicitat „detonarea unei bombe cu hidrogen mai puternice în viitor”.

Kim a vorbit la o ceremonie dedicată premierii savanților și a altor persoane care s-au aflat în spatele testului nuclear de săptămâna trecută.

În luna aprilie, Wall Street Journal a anunțat că experții chinezi în energie nucleară au emis avertismente asupra faptului că statul nord-coreean ar putea avea 20 de focoase nucleare și capacitatea de a produce suficient uraniu de calitate militară pentru a-și dubla arsenalul până în 2016.

Coreea de Nord a efectuat săptămâna trecută cel de-al patrulea test nuclear, deși Statele Unite și experții internaționali se îndoiesc că regimul de la Phenian a testat vreo bombă cu hidrogen, întrucât explozia sa a fost aproape la fel de puternică precum aceea generată de un test cu bombă atomică, efectuat în 2013.

Marți, Camera Reprezentanților din Statele Unite a votat aproape în unanimitate pentru adoptarea legii care ar extinde sancțiunile asupra programului nuclear al Coreei de Nord.