KREMLINUL transmite că este prea devreme pentru a discuta despre formatul negocierilor pentru pace propus de Zelenski

Publicat: 03 02. 2025, 16:44
Actualizat: 03 02. 2025, 16:49
sursa: Profimedia

Administrația Vladimir Putin a transmis, luni, că este prea devreme pentru a discuta potențialul format de negocieri propus de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și a reiterat îngrijorările cu privire la mandatul lui prezidențial.

Volodimir Zeleski a declarat, într-un interviu publicat de agenției Associated Press, sâmbătă, că favorizează o negociere la care să fie patru participanți, precum Statele Unite, Ucraina, Rusia și Uniunea Europeană, și a spus că este ”foarte periculos” ca Washingtonul și Moscova să aibă discuții despre încheierea războiului fără implicarea directă a Kievului.

Comentariile sale au urmat remarcilor făcute de președintele SUA, Donald Trump, ce sugerează că Washingtonul și Moscova au intrat deja în legătură cu privire la situația Ucrainei. Trump nu a oferit detalii, iar ministrul adjunct rus al Afacerilor Externe, citat de agenția de presă Interfax, a declarat că, momentan, nu există contacte directe între Administrația de la Moscova și cea de la Washington.

”Până acum, nimeni nu a discutat, în mod serios, despre o posibilă combinație de participanți în cadrul negocierilor”, a declarat, luni, Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului.

”Momentan, pornim de la presupunerea că președintele Ucrainei nu are dreptul să țină astfel de discuții”, a continuat oficialul, conform agenției de presă Reuters.

Moscova a evidențiat faptul că Volodimir Zelenski nu a fost reales, anul trecut, când mandatul său de cinci ani a expirat – din cauza legii marțiale aflate în vigoare – ceea ce înseamnă că el nu ar avea autoritatea legală de a semna un tratat de pace. Kievul respinge afirmațiile, considerându-le o modalitate de a complica negocierile.

Dmitri Peskov a declarat, de asemenea, că este dificil să vorbească despre un format al negocierilor, în contextul în care un decret semnat de Zelenski, în 2022, ce interzicea discuțiile cu Rusia cât timp Vladimir Putin rămâne la conducere, este încă în vigoare.

”Discutarea unei posibile componențe a participanților, în contextul în care decretul rămâne în vigoare, ar însemna să ne grăbim”, a declarat Dmitri Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a afirmat că discuțiile dintre Donald Trump și Vladimir Putin sunt ”aparent” planificate, dar nu există noutăți în această privință.

Foto: Profimedia

Citește și:

VIDEO Macron respinge amenințările lui TRUMP și cere consolidarea autonomiei UE /„Europa este o putere care va reacționa”

Marco Rubio avertizează statul Panama să oprească influența CHINEI/ Președintele panamez nu crede că Statele Unite vor utiliza „forța militară”