La mai puțin de un an de la legalizarea sa, marijuana devine un produs industrial într-un stat american

Publicat: 16 04. 2017, 21:57
Actualizat: 17 04. 2017, 09:34

Având o climă ideală și o piață de desfacere vastă, California devine liderul mișcării de legalizare și producție a drogului. 

„Obiectivul Californiei este să facă cu canabisul ce am făcut cu orice fruct sau legumă și asta va acoperi jumătate din piață, la nivel național”, susține Steve DeAngelo, director execuriv al uneia dintre cele mai mari rețele de dispensare care furnizează marijuana.

Mișcarea are loc în contextul în care membri ai Administrației Trump intenționează militează pentru repornirea războiului împotriva drogurilor, implicit împotriva marijuanei, care este legală într-o formă sau alta în 30 de state americane. 

Terry Garrett, specialist în domeniu, estimează că banii cheltuiți de consumatorii americani de marijuana pe cumpărarea drogului se ridică, cel puțin, la suma de 50 de miliarde de dolari pe an. Datele oficiale indică suma de șapte miliarde de dolari pe an.

Reamintim că alegătorii din statele americane California, Massachusetts și Nevada au aprobat, în referendumuri desfășurate anul trecut, în luna noiembrie, diverse inițiative legislative privind consumul de marijuana în scop recreativ, informează cotidianul The Washington Post, citat de Mediafax. Totodată, la cel moment, alegătorii din Florida, Dakota de Nord și Arkansas au aprobat inițiative pentru utilizarea de marijuana în scop medical.