Le Figaro: Moartea lui Navalnîi: Cum își elimină PUTIN adversarii, pe urmele lui Lenin și Stalin

Publicat: 17 02. 2024, 07:30

Moartea în închisoare a liderului opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, evidențiază modul în care președintele Rusiei, Vladimir Putin, elimină orice adversar politic, prin continuarea unor practici utilizate de Lenin și Stalin, comentează cotidianul Le Figaro.

”Visez la o Rusie liberă și fericită”, scria Aleksei Navalnîi din închisoare, declarându-se convins că la un moment dat se va prăbuși autocrația exercitată de Putin.

”Însă decesul său tragic într-o colonie penitenciară din regiunea Arctica, unde puterea politică l-a omorât încet, printr-o cruzime inumană, după ce fusese intoxicat cu Noviciok în 2020, reflectă persistența unei nenorociri: a unei Rusii deturnate în 1917 de către un regim bolșevic criminal care, de 100 de ani, cu excepția perioadei din 1990, încarcerează și elimină fără milă opozanții. Din acest punct de vedere, regimul Vladimir Putin, de tip imperial-capitalist și mafiot, condus de un autocrat care deține puterea în totalitate, reprezintă o continuare a practicilor lui Lenin și Stalin (…)”, constată editorialistul Laure Mandeville, într-un articol publicat în cotidianul Le Figaro, sub titlul ”Moartea lui Navalnîi: Cum își elimină Putin adversarii, pe urmele sângeroase ale lui Lenin și Stalin”.

”Cei 24 de ani ai regimului Putin practic sunt presărați de cadavre ale celor care au îndrăznit să se ridice împotriva stăpânului de la Kremlin. (…) Sigur că fenomenul este mai puțin masiv, este mai punctual și mai sofisticat decât în perioada sovietică. Dar obiectivul este același: paralizarea gândirii și a acțiunilor disidente, anihilarea oricărei forme de contra-putere și a acțiunilor independente. Și, în fond, blocarea apariției unei societăți civice”, subliniază editorialistul.

Acțiunile de reprimare au început în anul 2000 și s-au extins

Ciclul acțiunilor de reprimare ale regimului Putin a început în 2000, chiar dacă anumiți analiști credeau că în primii ani au existat tendințe liberale. La început, reprimarea era selectivă, vizându-i pe cei care aveau semne de întrebare despre ascensiunea lui Putin la putere. Au fost atacați cei care aveau semne de întrebare asupra atentatelor din 1999 de la Volgodonsk și Moscova, atribuite militanților ceceni, care i-au permis fostului KGB-ist să lanseze o campanie prezidențială ”pentru salvarea patriei”.

Au fost vizate mai multe persoane, printre care jurnaliștii Iuri Cekocihin, redactor-șef al publicației Novaia Gazeta, și Artiom Borovik, colonelul liberal Serghei Iucenkov, și generalul Aleksandr Lebed, guvernatorul regiunii Krasnoiarsk, care era o alternativă politică viabilă.

În contextul războiului din Cecenia, soldat cu cel puțin 100.000 de morți, a fost eliminată și Anna Politkovskaia, reporter la publicația Novaia Gazeta, care denunța crimele comise.

Ulterior, ”reprimarea s-a îndreptat împotriva tuturor celor care se opuneau puterii – directori de companii, partide, companii media, oficiali regionali. (…) Printre ei s-a remarcat Aleksei Navalnîi, care a mobilizat opoziția la marile manifestații din 2011-2012, reprimate violent de Putin. (…) În 2013-2014, în plină revoluție Euromaidan la Kiev, Putin a orchestrat o contraofensivă și a anexat Crimeea, generând războiul din Donbas”, amintește editorialistul.

După declanșarea invaziei în Ucraina, în 2022, statutul de ”agent străin” s-a generalizat în Rusia, iar rușii cu simpatii liberale au fugit în masă în Occident, înțelegând că se expuneau unor riscuri mortale, iar cei care au rămas sunt în detenție, cum este cazul lui Vladimir Kara-Murza, condamnat la 25 de ani de închisoare după ce s-a opus războiului, concluzionează editorialistul Laure Mandeville.

La rândul său, jurnalistul Serghei Parhomenko, unul dintre intelectualii care i se opun lui Putin, a salutat curajul lui Navalnîi. ”Opunea rezistență, era deținut, acționa cum putea mai bine, citind, reflectând, revoltându-se de condițiile inumane care îi erau impuse. L-au asasinat încet”, a subliniat Serghei Parhomenko, notând că încă sunt oameni care vor să negocieze cu dictatorul.

”Unii încă sunt dispuși să îi acorde o șansă (…). Dacă Putin continuă, acest lucru se întâmplă pentru că i se oferă un mandat. Când veți înțelege?”, a subliniat jurnalistul Parhomenko.

Foto: Profimedia

Citește și:

Joe Biden este CONSTERNAT de moartea lui Aleksei Navalnîi / ”Putin este responsabil”