Le Monde: Autorul luării de ostatici de la magazinul evreiesc din Franța și-ar fi filmat crimele

Publicat: 12 01. 2015, 17:25

Camera video a fost recuperată de anchetatori, după uciderea lui Coulibaly și salvarea restului ostaticilor, iar aceștia vor analiza imaginile filmate de camera GoPro. Jurnaliștii francezi scriu că nu au momentan informații despre eventualele imagini și spun că nu știu dacă acestea au fost publicate deocamdată pe internet.

Anterior, cotidianul Liberation publicase mărturiile unuia dintre ostatici, care spusese că Amedy Coulibaly avea asupra sa o cameră GoPro și un calculator. ”A scos un card de memorie, l-a pus în calculator și a început să verifice imaginile”, a declarat martorul.

Pe de altă parte, sursa notează că anchetatorii au găsit o cameră GoPro și într-unul dintre autoturismele abandonate de frații Kouachi, alături de mai multe cocktailuri Molotov, un parasolar cu inscripția ”Poliția” și două aparate walkie-talkie.