LEGO raportează creșteri record ale vânzărilor semestriale datorită parteneriatelor cu alte branduri

Publicat: 27 08. 2025, 19:18
sursa: Profimedia

Producătorul danez de jucării Lego a raportat o creştere de 12% a vânzărilor în primul semestru, până la un nivel record de 34,6 miliarde de coroane, echivalentul a 5,43 miliarde de dolari.

Conducerea companiei pune succesul înregistrat pe seama colaborărilor cu alte branduri, precum Formula 1 sau Jurassic Park, relatează Reuters.

„Piaţa de jucării a revenit pe creştere în acest an, dar noi înregistrăm un avans mai mare decât media şi astfel ne extindem cota de piaţă. În pofida incertitudinilor create de tarifele administrației Trump, Lego nu a constatat un trend semnificativ în cadrul căruia clienţii din SUA să se reorienteze spre produse mai ieftine”, a declarat directorul general de la Lego, Niels Christiansen.

În primele şase luni, profitul operaţional al grupului danez a crescut cu 10%, până la nouă miliarde de coroane, susţinut de reţeaua globală de producţie a Lego, care cuprinde şase fabrici amplasate în Danemarca, Ungaria, Cehia, Mexic, China şi Vietnam.

În schimb, rivalii Lego, inclusiv Mattel, producătorul păpuşilor Barbie, şi Hasbro, producătorul My Little Pony, rămân expuşi la volatilitatea tarifelor vamale, din cauza dependenţei lor faţă de producţia realizată în China.

RECOMANDAREA AUTORULUI

Grupul G20 ar trebui să accelereze restructurarea DATORIILOR țărilor sărace /Expert: „Să identifice modalități de facilitare”

Câți bani a încasat UCRAINA de la Rusia, din taxele plătite pentru tranzitul gazului /Contractele s-au încheiat abia după trei ani de război