Lider al grupării Stat Islamic, reținut în Turcia

Publicat: 02 09. 2020, 12:23
Lider al grupării Stat Islamic, reținut în Turcia. Sursa foto: Shutterstock

Ministrul turc de Interne, Suleyman Soylu, a anunțat că Poliția turcă l-a arestat pe șeful filialei din Turcia a grupării teroriste Stat Islamic, Mahmut Ozden.

Potrivit oficialului de la Ankara, există informații potrivit cărora membrii grupării ar fi plănuit mai multe atacuri teroriste pe teritoriul Turciei, după cum informează site-ul agenției de presă Reuters.

Soylu a mai declarat că operațiunea pentru reținerea suspectului a fost organizată după ce forțele turce de securitate au identificat o creștere a activităților militanților jihadiști în Siria și Irak.

„A primit în mod constant ordine, atât din Irak, cât și din Siria, pentru a organiza atacuri teroriste pe teritoriul Turciei”, a declarat Soylu pentru jurnaliști.

Acesta a mai anunțat că mai multe persoane suspectate că ar fi avut legături cu Ozden au fost și ele reținute și sunt în acest moment interogate de către autorități.

Ozden a fost reținut în sudul Turciei

Mahmut Ozden a fost reținut în cadrul unei operațiuni desfășurate în orașul Adana, din sudul Turciei. Acesta a fost transportat la Istanbul, după cum informează agenția de presă Anadolu.

Reținerea acestuia vine după ce, săptămâna trecută, un presupus membru al grupării Stat Islamic a fost arestat la Istanbul, fiind acuzat că plănuia un atac.

O armă tip Kalashnikov a fost descoperită în camera de hotel în care suspectul locuia, iar autoritățile au ajuns la concluzia că acesta a primit ordine de la Ozden, motiv pentru care au decis și arestarea acestuia din urmă.

Soylu a mai explicat că gruparea plănuia să răpească politicieni pe care să îi ducă ulterior în Siria.

Poliția turcă organizează relativ frecvent raiduri care vizează gruparea Stat Islamic. Pe 19 iulie, 27 de persoane bănuite de legături cu organizația au fost arestate la Istanbul, fiind acuzate că plănuiau un atac terorist.

Stat Islamic a efectuat numeroase atacuri pe teritoriul Turciei, inclusiv cel de pe 1 ianuarie 2017 dintr-un club de noapte de la Istanbul, atac în urma căruia au murit 39 de persoane.