Liderii din 130 de state vor participa la Adunărea Generale a ONU. Care vor fi temele de discuție

Publicat: 20 09. 2016, 13:37
Actualizat: 26 03. 2019, 07:07

Aproximativ 135 de șefi de stat ori guvern și peste 50 de miniștri sunt așteptați să participe la dezbaterea generală la nivel înalt a celei de-a 71-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care va începe marți și se va încheia pe data de 26 septembrie, relatează agenția de știri The Associated Press.

Reuniunea are loc în contextul escaladării tensiunilor etnice și religioase, conflictelor civile din Africa și Orientul Mijlociu, intensificării pericolului reprezentat de terorismul islamic, efectelor tot mai vizibile ale schimbărilor climatice și criza mondială a refugiaților.

Mai mulți lideri au participat luni la primul summit ONU cu privire la imigranți, în urma evenimentului fiind aprobată o declarație cu scopul unei mai bune coordonări a reacției la criza refugiaților, în condițiile în care la nivel mondial sunt peste 65 de milioane de persoane strămutate.

Premierul Dacian Cioloș a plecat luni la New York pentru a participa la Adunarea Generală ONU, în cadul căreia participă la o recepție oferită de preșdintele SUA Barck Obama și are programate întâlniri cu Secretarul General ONU, Ban Ki-moon, președinții Finlandei, Palestinei și Egiptului. Premierul român va susține o alocuțiune în cadrul dezbaterii generale la nivel înalt.