Liderii PPE salută revenirea lui Traian Băsescu în funcție

Publicat: 28 08. 2012, 12:35
Actualizat: 01 02. 2019, 03:05

Președintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, și liderul grupului popular din Parlamentul European, Joseph Daul, salută întoarcerea în funcție a președintelui Traian Băsescu în urma implementării deciziei Curții Constituționale privitoare la referendumul din 29 iulie.

„Invalidarea referendumului desfășurat pe 29 iulie 2012 a fost constatată de către Curtea Constituțională. Salutăm implementarea acestei decizii prin sesiunea Parlamentului României și publicarea în Monitorul Oficial. Acesta a fost singurul pas corect, având în vedere participarea insuficientă la referendum. Ca urmare, salutăm întoarcerea în funcție a președintelui Traian Băsescu și încheierea interimatului”, afirmă Martens și Daul, într-un comunicat de presă transmis marți.

Cei doi lideri PPE au ținut să sublinieze că sub conducerea președintelui Traian Băsescu „România și-a găsit locul în Europa datorită eforturilor mari ale poporului român” și a muncii instituțiilor țării.

„Salutăm în mod călduros întoarcerea în funcție a președintelui Băsescu. Sub conducerea lui Traian Băsescu România și-a găsit locul în Europa datorită eforturilor mari ale poporului român și a muncii remarcabile a multor instituții din România. Aceste realizări nu trebuie supuse niciunui risc de către politicieni ce aspiră spre obținerea puterii absolute și spre implementarea agendelor lor personale. Conform Constituției Romîniei, Traian Băsescu a fost ales președinte al României pentru un mandat de cinci ani. Așteptăm cu nerăbdare să cooperam din nou cu domnia sa pentru continuarea consolidării poziției României în Europa”, afirmă Martens și Daul.

De asemenea, ei au salutat alegerea parlamentarilor români care au fost prezenți la ședința de plen comun a Legislativului de luni, în care s-a citit decizia Curții Constituționale.

„Salutăm decizia responsabilă a fiecărui membru al Parlamentului care a fost prezent la sesiunea Parlamentului, indiferent de partidul politic pe care el/ea îl reprezintă. Prima datorie a membrilor Parlamentului este să asigure funcționarea adecvată a Parlamentului. În orice democrație reală opiniile diferite trebuie exprimate în Parlament în concordanță cu cadrul legal, fără abuzarea puterilor Parlamentului. Sperăm cu adevărat că, de acum înainte, toate forțele politice se vor abține de la atacuri asupra sistemului judiciar, inclusiv asupra Curții Constituționale, și vor contribui la independența și buna funcționare a justiției din România”, mai declară Martens și Daul.

Președintele Traian Băsescu a revenit, marți, la Palatul Cotroceni, după 52 de zile de suspendare prin decizia Parlamentului din 6 iulie și după ce la referendumul de demitere din 29 iulie nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru ca acesta să fie validat.