Lovitură pentru Trump la Curtea Supremă: noile reguli pentru votul prin corespondență, blocate înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului
Curtea Supremă a SUA a respins cererea administrației Trump de aplicare imediată a unor reguli mai stricte pentru votul prin corespondență. Decizia vine cu mai puțin de două luni înaintea alegerilor din 3 noiembrie.
Administrația Donald Trump suferă o înfrângere importantă în bătălia pentru schimbarea regulilor votului prin corespondență înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului. Curtea Supremă a SUA a refuzat să permită intrarea imediată în vigoare a noilor măsuri, lăsând totuși în picioare suspendarea acestora până după scrutinul din 3 noiembri, potrivit BBC.
Hotărârea nu tranșează definitiv legalitatea măsurilor promovate de Donald Trump. Procesul urmează să continue pe fond, însă Curtea Supremă a refuzat să suspende între timp decizia instanței inferioare care blocase aplicarea noilor reguli.
Șapte dintre cei nouă judecători au susținut această poziție.
Printre ei se află președintele Curții Supreme, John Roberts, și alți trei dintre cei șase membri conservatori ai instanței, alături de cei trei judecători progresiști.
Curtea a apreciat că administrația nu a demonstrat existența unor motive suficiente pentru ca măsurile contestate să intre în vigoare înainte de soluționarea definitivă a litigiului.
Decizia a fost salutată imediat de ACLU, una dintre cele mai influente organizații americane pentru apărarea drepturilor civile.
„O mare victorie pentru dreptul de vot, integritatea alegerilor și democrație. Această decizie înseamnă că toate cele 50 de state pot continua să își folosească procedurile actuale de vot prin corespondență care s-au dovedit sigure, securizate și de încredere de zeci de ani”, a transmis American Civil Liberties Union (ACLU), organizație pentru apărarea drepturilor și libertăților civile.
Miză uriașă pentru alegerile midterm
Miza este uriașă pentru scrutinul american. Aproape o treime dintre alegătorii din Statele Unite au votat prin corespondență în 2024, potrivit organizației States United.
Hotărârea Curții Supreme intervine cu mai puțin de două luni înaintea alegerilor din 3 noiembrie, când americanii vor decide noul raport de forțe din Congres.
Scrutinul este esențial pentru Donald Trump și Partidul Republican. Majoritatea republicană fragilă din Camera Reprezentanților este pusă în joc, iar competiția pentru controlul Senatului are, la rândul său, o miză politică majoră.
Primele buletine pentru votul prin corespondență au început deja să fie trimise alegătorilor în unele state, ceea ce a cântărit în disputa privind schimbarea regulilor atât de aproape de alegeri.
Kavanaugh: Schimbarea regulilor înaintea alegerilor ar fi „arbitrară”
Bătălia juridică a ajuns la Curtea Supremă după ce o judecătoare federală a prelungit, pe 4 septembrie, suspendarea noilor reguli emise de Serviciul Poștal al Statelor Unite (USPS) privind transportul buletinelor de vot. Suspendarea este valabilă până la încheierea actualului ciclu electoral.
Măsurile USPS au fost adoptate în contextul decretului semnat de Donald Trump pe 31 martie, prin care președintele încearcă să introducă reguli mai stricte pentru votul prin corespondență.
O curte federală de apel confirmase deja suspendarea, iar administrația Trump s-a adresat Curții Supreme în încercarea de a obține aplicarea noilor reguli înaintea scrutinului.
Judecătorul conservator Brett Kavanaugh, nominalizat chiar de Donald Trump în primul său mandat, a explicat într-o opinie separată că noile reguli ar putea fi considerate legale atunci când cauza va fi analizată pe fond. Problema, în opinia sa, este momentul în care administrația încearcă să le introducă.
Aplicarea lor chiar înaintea alegerilor din noiembrie ar fi „arbitrară”, a apreciat Brett Kavanaugh, judecător al Curții Supreme a Statelor Unite.
„Oficialii electorali din state și din comunitățile locale nu au la dispoziție suficient timp pentru a le aplica înainte de alegeri”, a subliniat Kavanaugh.
Instanța federală de apel avertizase, la rândul său, asupra riscului de „haos și privare pe scară largă de dreptul de vot a unor cetățeni” în cazul în care schimbările ar fi introduse în această etapă a procesului electoral.
Doar doi dintre cei nouă membri ai Curții Supreme, conservatorii Samuel Alito și Clarence Thomas, s-au opus respingerii cererii administrației. Cei doi au considerat că guvernul federal demonstrase existența unor argumente suficiente pentru suspendarea hotărârii instanței inferioare.
Decretul lui Trump
Donald Trump critică de ani întregi votul prin corespondență și a legat în repetate rânduri acest sistem de acuzațiile sale privind scrutinul prezidențial din 2020, câștigat de democratul Joe Biden.
Președintele american a semnat la 31 martie un decret prin care urmărește înăsprirea regulilor aplicabile acestei modalități de vot.
Una dintre prevederi solicită serviciilor federale pentru imigrare și Securitate Socială să contribuie la realizarea unei liste federale a persoanelor eligibile să voteze.
USPS ar urma, potrivit măsurilor contestate, să transporte buletine de vot prin corespondență numai pentru alegătorii înscriși în sistemul respectiv.
Administrația Trump susține că obiectivul este împiedicarea persoanelor fără cetățenie americană să participe ilegal la alegeri. Votul persoanelor care nu sunt cetățeni americani este deja interzis în alegerile federale, iar cazurile documentate de vot ilegal al acestora sunt extrem de rare potrivit datelor oficiale.