Macron, avertisment dur la ONU: „Lumea riscă să revină la legea junglei. Ordinea internațională ar putea fi dominată de forță fără reguli și reținere”
Emmanuel Macron a lansat la ONU un avertisment privind revenirea imperialismului și a unei lumi conduse de „legea celui mai puternic”. Liderul francez a cerut măsuri pentru Ucraina și Gaza și o alianță în domeniul AI independentă de SUA și China.
Președintele Emmanuel Macron a folosit ultimul său discurs la Adunarea Generală a ONU înainte de încheierea mandatului de la Palatul Élysée pentru a avertiza asupra unei lumi care riscă să abandoneze regulile comune în favoarea forței, imperialismului și confruntării dintre marile puteri, potrivit The New York Times.
Liderul de la Paris a apărat multilateralismul și rolul Organizației Națiunilor Unite într-un moment în care, în opinia sa, suveranitatea statelor, frontierele și instituțiile internaționale sunt puse tot mai puternic sub presiune.
Macron a avertizat împotriva unei „întoarceri a imperialismului, aroganței” și a unei ordini internaționale dominate de „forța fără reguli și reținere”.
Președintele francez i-a criticat pe liderii care consideră că pot modifica prin forță granițele și pot decide soarta altor popoare. El i-a denunțat pe „cei care cred că pot submina ordinea internațională pentru a-și lărgi frontierele” sau „călca în picioare suveranitatea popoarelor pentru a dispune ei de ea”.
„Întrebarea care ni se pune foarte simplu este dacă vrem să trăim în această stare a naturii, într-o formă de întoarcere la legea junglei, sau într-o societate internațională civilizată”, a declarat Emmanuel Macron.
Sursa video – X/@clashreport
Macron propune un dublu moratoriu energetic în războiul din Ucraina
Președintele francez a prezentat ONU drept unul dintre ultimele cadre capabile să protejeze regulile internaționale într-un moment în care raporturile de forță tind să domine relațiile dintre state.
„Datoria noastră este, mai mult ca niciodată, să stăm drept alături de ONU pentru a decide tocmai interesul comun. Acolo unde legea celui mai puternic încearcă să se impună, trebuie să apărăm justiția, interesul comun”, a declarat Macron.
În privința războiului din Ucraina, Macron a propus un „dublu moratoriu” asupra atacurilor împotriva infrastructurii energetice rusești și ucrainene.
Inițiativa merge în direcția discuțiilor privind o încetare reciprocă a loviturilor asupra instalațiilor energetice, în condițiile în care apropierea iernii amplifică riscurile pentru populația civilă și pentru securitatea energetică.
Macron a propus și „un moratoriu la Marea Neagră”, menit să faciliteze transporturile de cereale și să reducă efectele războiului asupra securității alimentare, în special în statele emergente și în curs de dezvoltare.
„Trebuie să ne asigurăm că negocierile constructive între Rusia și Ucraina vor începe cât mai repede posibil. Trebuie să îi apărăm pe ucraineni mai mult ca niciodată. Pe măsură ce se apropie iarna, trebuie să îi apărăm pe frontul energetic. Trebuie să le furnizăm mai multe rachete interceptoare.
Trebuie să protejăm populația civilă, și de aceea aș dori să exprim sprijinul nostru pentru un dublu moratoriu. Un moratoriu asupra atacurilor asupra infrastructurii energetice și civile, în primul rând, și un moratoriu în Marea Neagră, care ne-ar permite să eliberăm transporturile de cereale, răspunzând astfel preocupărilor legate de securitatea alimentară”, a spus Macron.
Sursa video – X/@clashreport
Președintele francez a abordat și războiul din Fâșia Gaza, la un an după inițiativa sa privind recunoașterea Palestinei ca stat. Macron a descris situația din enclavă drept „un spectacol care ne face rușine tuturor” și a criticat lipsa unei reacții internaționale suficient de puternice.
„Acum un an, chiar în această sală, câteva zeci de state au recunoscut Palestina. Înțeleg că unii sunt foarte cinici. Ați recunoscut-o doar pe hârtie. Priviți realitatea situației, dar ce valoare mai are credibilitatea noastră dacă rămânem pasivi în privința Gazei? Unii susțin că s-a ajuns la pace, dar acest lucru nu a permis accesul ajutoarelor umanitare. Este rușinos. ”, a continuat Emmanuel Macron.
Sursa video – X/@clashreport
Liderul francez a apărat din nou soluția celor două state, despre care afirmă că reprezintă inclusiv o condiție pentru „securitatea de azi și de mâine a Israelului și poporului său”.
O alianță pentru inteligență artificială care să nu depindă de SUA sau China
O parte importantă a discursului a vizat confruntarea tehnologică globală. Macron le-a cerut statelor care vor să-și păstreze independența strategică să dezvolte împreună capacități de inteligență artificială care să nu depindă exclusiv de Statele Unite sau China.
Președintele francez a propus crearea unei „coaliții a independenților”, destinată țărilor care „nu vor să devină vasalii uneia sau alteia dintre cele două mari puteri mondiale”.
Statele participante ar urma să-și pună în comun resursele de calcul și investițiile pentru dezvoltarea unui „model open-source de frontieră”, capabil să ofere o alternativă tehnologică la dominația americană și chineză.
Sursa video – X/@KosoNwa1
Macron și-a încheiat discursul cerând comunității internaționale „să nu cedăm nimic” în fața „spiritului înfrângerii” și a „abuzului de putere”, avertizând asupra unei „împărțiri lente a lumii”.