Mai mulți angajați ONU au fost uciși într-un atentat în Somalia

Publicat: 20 04. 2015, 14:57
Actualizat: 20 04. 2015, 17:16

Fondul Națiunilor Unite pentru copii, UNICEF, a anunțat că patru dintre angajații săi se numără printre victime.

Comandantul de poliție Ahmed Abdullahi Samatar susține că el crede că unul dintre cadavre îi aparține bărbatului care s-a aruncat în aer.

Al-Shabaab, care luptă împotriva forțelor guvernamentale somaleze pentru controlarea țării, a revendicat atacul.

Martorii au declarat pentru BBC că au fost ucise zece persoane, dar informația nu a fost confirmată.

Un ofițer din cadrul poliției locale, Mohamed Ali, a declarat pentru DPA prin telefon că în total au fost uciși cel puțin zece angajați ONU. Printre aceștia se află patru angajați somalezi ai ONU și cinci străini – inclusiv cetățeni kenyeni -, în timp ce un cadavru nu a fost identificat.

Poliția a anunțat că alte zece persoane au fost rănite în explozie. La rândul său, UNICEF a afirmat că în afară de cei uciși, alți patru angajați au săi sunt în stare gravă.

Explozia a avut loc în timp ce vehiculul intra în sediul Organizației ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO), a anunțat poliția. „Încă este prea devreme pentru a spune prea multe despre acest atac. Va avea loc o anchetă”, a declarat Ali.