Malaysia solicită la ONU înființarea unui tribunal internațional care să se ocupe de judecarea celor vinovați de doborârea zborului MH17

Publicat: 10 07. 2015, 07:49
Actualizat: 10 07. 2015, 14:50

This browser does not support the video element.

Malaysia, membru nepermanent al Consiliului de Securitate, a transmis miercuri seara un proiect de rezoluție în acest sens redactat împreună cu Olanda, Belgia, Australia și Ucraina, informează Reuters.

Un avion al companiei Malaysia Airlines care efectua zborul MH17 a fost doborât în spațiul aerian al Ucrainei în iulie 2014. Accidentul aviatic, produs într-o zonă controlată de separatiștii proruși din estul Ucrainei, s-a soldat cu moartea tuturor celor 298 de persoane aflate la bord.

Anchetatorii olandezi suspectează că drama a fost cauzată de o rachetă de tip Buk de fabricație rusească lansată de separatiști, în timp ce Moscova respinge suspiciunile, acuzând armata ucraineană.

Ambasadorul rus la ONU a declarat joi că Moscova, care dispune de drept de veto în Consiliul de Securitate, se va opune inițiativei Malaysiei, pe care a calificat-o ca fiind „contraproductivă”.

Proiectul de rezoluție, consultat de Rueters, prevede „înființarea unui tribunal internațional în scopul anchetării și judecării persoanelor vinovate de distrugerea în spațiul aerian al zborului MH17 al Malaysia Airlines”.

Majoritatea pasagerilor zborului MH17 erau olandezi, însă la bordul avionului se aflau, între alții, malaysieni, australieni, britanici și un român.

Olanda conduce, în prezent, o anchetă internațională, însă anchetatori ruși analizează, de asemenea, tragedia.

Potrivit unui raport preliminar olandez, avionul s-a dezintegrat după ce a fost penetrat de „obiecte, cu mare viteză”.