Marea Britanie a trimis încă 13 milioane euro în Cipru, pentru militarii britanici detașați acolo

Publicat: 26 03. 2013, 19:10
Actualizat: 27 06. 2013, 03:14
Guvernul Marii Britanii a trimis la sfârșitul săptămânii trecute 13 milioane euro cash în Cipru, pentru a sprijini militarii britanici detașați acolo, potrivit The Guardian.

Guvernul Marii Britanii a trimis la sfârșitul săptămânii trecute 13 milioane euro cash în Cipru, pentru a sprijini militarii britanici detașați acolo, potrivit The Guardian.

Ministrul finanțelor George Osborne a afirmat marți în Parlament că guvernul a trimis milioane de euro în Cipru, în sprijinul britanicilor afectați de criza bancară de proporții.

„Am trimis pe calea aerului fonduri în euro, pentru a contribui la plata persoanelor care lucrează la baza militară și pentru a avea un fond de rezervă acolo. Astfel, 13 milioane euro au fost trimise în acest weekend în Cipru în sprijinul prezenței militare de acolo (…) și pentru a crea un fond de rezervă, în caz că vom avea nevoie de el”, a afirmat Osborne.

Cu o săptămână în urmă, guvernul britanic anunța că a trimis 1 milion de euro cash în Cipru pentru a acoperi salariile militarilor și angajaților guvernamentali detașați pe insulă și alte cheltuieli necesare.

Băncile din Cipru sunt închise de sâmbătă, 16 martie, după ce guvernul cipriot a încheiat un acord cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional care prevede utilizarea depozitelor bancare mai mari de 100.000 de euro pentru recapitalizarea sectorului bancar.