Marina rusă a început să lucreze la crearea unei forțe de intervenție în Mediterana

Publicat: 12 03. 2013, 13:56
Actualizat: 07 07. 2013, 11:11

Forțele navale ruse au început să lucreze la crearea unei forțe de intervenție permanente menite să apere interesele Rusiei în Mediterana, a anunțat luni comandantul Marinei, amiralul Viktor Șirkov, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

„Ministrul Apărării ne-a ordonat să creăm o forță de intervenție care va opera în Marea Mediterană în mod permanent”, a declarat Șirkov după o întâlnire cu ministrul. „Am început, deja, să lucrăm la (crearea) acestei forțe”, a adăugat el.

Inițiativa are loc în contextul unor tensiuni internaționale în zona de est a Mediteranei, din cauza intensificării războiului civil din Siria. Potrivit lui Șirkov, aceasta a fost discutată la cartierul general al Marinei, în centrul discuțiilor fiind plasate logistica și antrenamentul personalului implicat.

Ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu a anunțat luni adoptarea unei decizii cu privire la crearea unei forțe navale de intervenție în mod permanent în Mediterana. „Cred că avem capacitatea să formăm și să menținem o asemenea forță”, a declarat el, citând succesul unor recente manevre navale de amploare în Mediterana și Marea Neagră, la care au participat nave din flotele de la mările Nordică, Baltică, Neagră și Pacific, bombadriere strategice și infanteria navală.

Nici Șoigu și nici Șirkov nu au avansat un calendar în vederea dezvoltării acestei noi forțe, care va necesita eforturi semnificative în vederea asigurării unei logistici eficiente și unei mentenanțe corespunzătoare a navelor de război din cadrul noii forțe. Ministrul a recunoscut luni că situația generală a Marinei „ar putea să nu fie considerată satisfăcătoare”, în special în privința deservirii și mentenanței navelor.

Agenția rusă citează un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Apărării, care i-a declarat, la începutul lui martie, că această forță de intervenție ar putea să cuprindă până la zece nave de luptă și auxiliare, provenind din trei dintre flotele existente.