Matteo SALVINI somează România și Bulgaria să oprească SCLAVII care vin spre Italia

Publicat: 08 08. 2018, 19:25
Actualizat: 25 03. 2019, 21:05

Două accidente rutiere produse în sudul Italiei în urma cărora au murit 16 imigranți extracomunitari care lucrau ca sezonieri au generat o dezbatere politică amplă privind exploatarea muncitorilor străini.

Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, a cerut măsuri dure pentru limitarea imigrației, a traficului de persoane și a formelor de sclavie. „Există o lege privind exploatarea persoanelor care trebuie actualizată pentru a le permite angajaților din agricultură să lucreze legal. Dar legea nu rezolvă problema, trebuie aplicată, iar fermierii trebuie să fie în situația de a putea respecta legea”, a afirmat Matteo Salvini.

Președintele Camerei Deputaților din Italia, Roberto Fico a abordat și el acest subiect, declarând: „Nu putem permite ca muncitorii să fie reduși în termeni de sclavie și să fie plătiți cu câțiva euro pe oră. Țara noastră trebuie să asigure respectul față de drepturile lucrătorilor”.

Vicepremierul Matteo Salvini anunță că va sugera omologilor din România și Bulgaria să ia măsuri pentru controlul mijloacelor de transport neasigurate și al persoanelor care emigrează și ajung să lucreze în regim de sclavie: „Vom încerca să aplicăm măsuri de constrângere și pentru legalitatea transporturilor; în ultima perioadă au fost confiscate 300 de mijloace de transport, autoutilitare cu numere de înmatriculare bulgare și fără asigurare. Există și un import de sclavi din țări comunitare: România și Bulgaria. Le voi scrie colegilor mei din aceste țări pentru că, dat fiind că fac parte din Uniunea Europeană, trebuie să ia la rândul lor măsuri pentru controlul mijloacelor de transport și al persoanelor. Obiectivul este o gestionare transparentă a transporturilor, aș spune chiar un sistem public de transporturi, pentru a opri afacerile grupurilor de crimă organizată”, a subliniat Matteo Salvini, potrivit publicației Il Messaggero și site-ului TGcom24.Mediaset.it.

Două accidente rutiere grave au avut loc în urmă cu câteva zile în sudul Italiei. Sâmbătă, patru imigranți nord-africani au murit în zona Ascoli Satriano / Castelluccio dei Sauri după ce microbuzul în care se aflau s-a lovit cu un TIR. Într-un alt accident, produs luni, 12 imigranți africani au murit după ce micrubuzul cu care erau transportați, înmatriculat în Bulgaria, s-a lovit cu un autocamion în localitatea Ripalta, situată în provincia Foggia (regiunea Puglia).