McDonald”s a redeschis un restaurant în Piața Pușkin din Moscova, închis acum 3 luni de autorități

Publicat: 19 11. 2014, 17:09

Alte două restaurante ale McDonald”s din Moscova vor fi redeschise, unul în această lună, iar celălalt în ianuarie, după modernizarea interioarelor și a echipamentelor, a declarat Svetlana Poliakova, purtător de cuvânt al companiei americane în Rusia.

Autoritățile pentru siguranța alimentară din Rusia au inspectat un număr mare de restaurante McDonalds, iar unele dintre acestea au fost închise. Controalele au avut loc pe fondul tensiunilor geopolitice provocate de conflictul din Ucraina.

După ce Statele Unite și Uniunea Europeana au impus sancțiuni Rusiei, președintele Vladimir Putin a reacționat cu interzicerea importurilor din Occident a unor alimente.

Poliakova a spus că în acest an au avut loc circa 250 de inspecții la restaurantele McDonalds din Rusia. Alte șase restaurante rămân încă închise în urma unor hotărâri judecătorești, două în Moscova, unul în Soci și trei în Volgograd, iar compania va face contestație.

Agenția pentru siguranța consumatorilor, Rospotrebnadzor, a dat în judecată McDonald”s și pentru că a subestimat valoarea calorică a produselor sale, precum și pentru contaminarea cu microbi a unora dintre acestea.

McDonald”s a început operațiunile în Rusia în 1990, iar compania a fost văzută ca un simbol al perspectivelor de dezvoltare ale țării, contribuind la deschiderea față de companiile străine.

În timp ce autoritățile de reglementare susțin că McDonald”s a încălcat regulile sanitare, momentul și amploarea măsurilor de închidere a restaurantelor este văzută ca o reacție la sancțiunile occidentale împotriva Rusiei.

Restaurantul din Piața Pușkin este primul deschis de McDonalds în Rusia, în urmă cu aproape 25 de ani. McDonald”s are peste 35.600 de restaurante la nivel mondial, între care 440 în Rusia.