Medaliile de la Jocurile Olimpice de iarnă din Italia, cele mai scumpe din istorie. Care este motivul

Publicat: 06 02. 2026, 09:16
Foto: Facebook

Sportivii care vor urca pe podium la Jocurile Olimpice de iarnă din Italia, în această lună, vor primi cele mai valoroase medalii din istoria competiției. Motivul nu are legătură cu locul de desfășurare al evenimentului sportiv, respectiv Capitala internațională a modei sau al designului.

Sportivii care vor concura la Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026 vor primi cele mai scumpe medalii din istoria Jocurilor Olimpice, nu datorită designului, ci ca urmare a creșterii accelerate a prețurilor metalelor prețioase, scrie CNN.

Peste 700 de medalii de aur, argint și bronz vor fi acordate celor mai buni sportivi ai lumii, care vor concura în probe precum schi, hochei pe gheață, patinaj artistic sau curling. Dincolo de valoarea simbolică uriașă, medaliile vor avea și o valoare financiară record.

De la Jocurile Olimpice de la Paris din iulie 2024, prețurile spot ale aurului și argintului au crescut cu aproximativ 107% și, respectiv, 200%, potrivit datelor furnizate de FactSet. În aceste condiții, o medalie de aur valorează acum aproximativ 2.300 de dolari, mai mult decât dublul valorii de la ediția precedentă a Jocurilor.

Foto: Facebook

Medaliile de argint, acordate sportivilor clasați pe locul al doilea, au ajuns la o valoare de aproape 1.400 de dolari, de aproape trei ori mai mare față de cea de acum doi ani. În schimb, medaliile de bronz, realizate din cupru, valorează doar aproximativ 5,60 dolari bucata.

Creșterea prețului argintului a fost alimentată parțial de cererea investitorilor de retail, în timp ce aurul s-a apreciat pe fondul majorării rezervelor de către marile bănci centrale și al interesului crescut pentru active considerate refugiu sigur, în contextul tensiunilor geopolitice globale.

Medaliile de aur sunt chiar din aur?

Medaliile olimpice vor fi realizate din metal reciclat de către Monetăria Italiană și Institutul Poligrafic, însă compoziția lor este departe de a fi integral din aur. Într-o medalie de aur, doar șase grame dintr-un total de 506 grame sunt aur pur, restul fiind argint.

Medaliile olimpice nu mai sunt fabricate din aur masiv din anul 1912, de la Jocurile Olimpice de la Stockholm, potrivit casei de licitații Baldwin’s. Ajustată la inflație, valoarea unei medalii din aur pur de la acea ediție ar fi de aproximativ 530 de dolari în prezent.

Cu toate acestea, ca obiecte de colecție, medaliile olimpice pot ajunge la sume mult mai mari.

„Relativ puțini olimpici își vând medaliile, deoarece le prețuiesc”, a declarat Dominic Chorney, șeful departamentului de monede antice la Baldwin’s.

În 2015, casa de licitații a vândut o medalie de aur de la Jocurile Olimpice din 1912 pentru 19.000 de lire sterline, echivalentul a aproximativ 26.000 de dolari, a precizat Chorney într-o declarație pentru CNN.

Perspectivele rămân de creștere și pentru edițiile viitoare ale Jocurilor Olimpice. Ole Hansen, șeful departamentului de strategie pentru mărfuri al Saxo Bank, estimează că metalele prețioase ar putea continua să se aprecieze.

„Îmi imaginez că medaliile de aur și argint pentru următoarele Jocuri Olimpice de vară (din 2028) vor fi și mai scumpe decât sunt acum cele pentru Jocurile Olimpice de iarnă”, a spus el.

Recomandarea autorului:

Italia anunță că a dejucat atacuri cibernetice de origine rusă asupra site-urilor Jocurilor Olimpice Milano-Cortina