Membrii UE au adoptat o nouă declarație privind viitorul Uniunii. Mesajul-cheie al documentului și avertismentul lui Donald Tusk

Publicat: 25 03. 2017, 15:54
Declarația subliniază angajamentul pentru „o uniune unică cu instituții comune și valori puternice, o comunitate a păcii, libertății, democrației, drepturilor omului și statului de drept”.
 
„Vom acționa împreună, cu ritmuri și intensități diferite acolo unde va fi necesar, dar mergând în aceeași direcție, așa cum am făcut în trecut, în conformitate cu tratatele și păstrând ușa deschisă celor ce doresc să se alăture mai târziu. Uniunea noastră este nedivizată și indivizibilă”, se mai afirmă în textul Declarației.
 
Liderii europeni și-au manifestat susținerea pentru o Uniune Europenă care „rămâne deschisă” aderării țărilor „care respectă valorile noastre (europene) și care se angajează să le promoveze”.
 
Ceremonia de semnare a documentului a fost organizată în Sala degli Orazi e Curiazi aflată în incinta Palazzo dei Conservatori din Roma, sală unde în urmă cu 60 de ani a fost semnat actul fondator al comunității europene.

Evenimentul aniversar a 60 de ani de Uniune Europeană vine în contextul unei crize profunde a blocului comunitar după decizia Marii Britanii de a părăsi organizația.

„Europa reprezintă viitorul nostru comun” este mesajul-cheie din declarația pe care liderii celor 27 de state membre au semnat-o la Roma. Planul pentru Uniunea Europeană în viitor a ridicat tensiunea la nivel diplomatic după ce Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a pus în discuție cinci scenarii, între care cel mai disputat a fost cel al Europei cu mai multe viteze, respins categoric de România, dar și de țările din Grupul de la Vișegrad.

Pe data de 25 martie 1957, șase țări europene au semnat Tratatul de la Roma prin care s-au pus bazele Comunității Economice Europene, un precursor al Uniunii Europene, pentru ca 50 de ani mai târziu, în 2007, numărul statelor membre să ajungă la 27, după aderarea României și Bulgariei. În 2013, ca urmare a aderării Croației, numărul membrilor UE a atins nivelul maxim de până acum, ajungând la 28.

La reuniune participă toți șefii de stat sau de guvern ai statelor membre UE, cu excepția Marii Britanii, alături de Papa Francisc, de președintele Consiliului European, Donald Tusk, și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Donald Tusk: „Europa ca o entitate politică fie va fi unită, fie nu va mai fi deloc”

Donald Tusk, președintele Consiliului European, a cerut liderilor statelor UE să „demonstreze că sunt liderii Europei”, avertizând că „Europa ca o entitate politică fie va fi unită, fie nu va mai fi deloc”, informează site-ul postului de televizune France 24.

„Demonstrați astăzi că sunteți liderii Europei, că puteți avea grijă de această moștenire imensă pe care am primit-o de la eroii integrării europene în urmă cu 60 de ani”, a declarat Tusk într-un discurs la Roma, cu ocazia summitului informal dedicat marcării a 60 de ani de la înființarea comunității europene.
 
Oficialul a avertizat că „Europa ca o entitate politică fie va fi unită, fie nu va mai fi deloc”: „Astăzi, la Roma, reînnoim această alianța unică a națiunilor libere, care a fost inițiată în urmă cu 60 de ani de către marii noștri predecesori”, a continuat șeful Consiliului European,
 
„În acele momente ei nu discutau despre mai multe viteze. nu plănuiau ieșirea unor state, dar în pofida circumstanțelor tragice ale istoriei recente, și-au pus toată speranța în unitatea Europei”, a adăugat Tusk, făcând referire la semnarea Tratatului de la Roma semnat în 1957.
 
„Uniunea după Roma, mai mult decât oricând, ar trebui să fie o uniune a acelorași principii, o uniune a suveranității externe, o uniune a unității politice”, a mai declarat Donald Tusk, care a precizat că s-a născut în același an în care a fost semnat actul fondator al comunității europene.