Merkel și Hollande discută despre crearea unei rețele de comunicații care să evite SUA

Publicat: 16 02. 2014, 16:42
Actualizat: 13 07. 2016, 08:48

Vorbind înaintea unei vizite în Franța, Merkel a anunțat că va face eforturi pentru o mai mare protecție a datelor în Europa, în contextul în care anul trecut s-a aflat că NSA, agenția secretă americană, a spionat masiv comunicațiile din Germania, inclusiv telefonul Angelei Merkel, relatează Reuters.

Merkel a mai spus că nu este de acord cu practica unor companii ca Google sau Facebook, de a-și plasa operațiunile în țări cu reguli laxe de protecție a datelor și în același timp să opereze și în țări ca Germania, cu reguli stricte.

„Vom discuta cu Franța despre cum putem menține un nivel înalt de protecție a datelor. Mai mult, vom vorbi despre furnizori europeni care oferă securitate pentru cetățenii noștri, astfel încât să nu mai fim nevoiți să trimitem emailuri și alte informații peste Atlantic. Mai degrabă am putea construi o rețea de comunicații în interiorul Europei”, a spus Merkel.

Până acum, Germania nu a reușit să obțină un acord de încetare a spionajului din partea SUA.