Mesajul fostului director al Serviciului de Informații de la Chișinău pentru Traian Băsescu, după declarația privind reîntregrea țării

Publicat: 28 11. 2013, 17:07
Actualizat: 07 08. 2015, 18:26

După ce Traian Băsescu a declarat că „reîntregirea țării este următorul obiectiv” al autorităților de la București după integrarea UE și NATO a R. Moldova, deputatul PCRM (Partidul Comuniștilor din Republica Moldova) Artur Reșetnicov, fost director al Serviciului de Informații și Securitate de la Chișinău, a publicat pe o rețea de socializare un mesaj dur la adresa președintelui României.

Reșetnicov i-a cerut lui Băsescu să renunțe la retorica unionistă, amenințând cu dezmembararea teritorială a României, relatează abcnews.md.

„România a început să promoveze această politică de prin anul 2007 și cunosc acest lucru nu din auzite”, a scris deputatul. „Nu știu, însă, dacă Băsescu înțelege că aprinde un nou fitil în regiune? Bine, nu ține cont de Moldova, dar își dă seama cum vor reacționa Ungaria și Ucraina? Potolește-te, Băse, că de altfel va trebui ca România să întoarcă ceea ce nu-i aparține: Iașiul, Suceava și întreaga Moldovă de peste Prut”, a continuat acesta.

În timpul interviu pentru TVR, președintele Băsescu a afirmat că următorul proiect pentru București, după integrarea UE și NATO, este „reîntregirea țării”.

„România a avut un proiect fundamental de țară, intrarea în NATO. A avut un al doilea – intrarea în UE, cred că al treilea proiect fundamental trebuie să fie unirea cu Republica Moldova. Indiscutabil”, a declarat președintele României.

„Un popor, când are ocazia să fie împrenă, nu va renunța. Nu mizez pe oameni politici, toată acțiunea mea legată de Republica Moldova a fost legată de ideea că poate ne vom uni, știu că nu e momentul acum, dar acest lucru se va întâmpla, pentru că sângele apă nu se face”, a conchis Traian Băsescu.