Michael Flynn, fostul consilier al lui Trump, pus sub acuzare pentru mărturie mincinoasă. Care este legătura cu președintele SUA

Publicat: 01 12. 2017, 16:52

Mueller, care conduce ancheta cu privire la ingerințele Rusiei în alegerile preziențiale americane din 2016, susține că fostul consilier prezidențial ar fi depus „în mod intenționat” mărturii mincinoase. Michael Flynn i-ar fi mințit pe ofițerii FBI în legătură cu întâlnirile pe care le-a avut cu amasadorul Rusiei la Washington. Acesta urmează să fie audiat pe parcursul zilei de vineri.

Niciun oficial al Casei Albe nu a dorit să facă vreun comentariu.

Flynn este unul dintre personajele cheie în ancheta condusă de procurorul special Robert Mueller, care încearcă să determine dacă au existat legături între echipa de campania a lui Donald Trump și Kremlin. În plus, fostul consilier prezidențial este anchetat pentru că ar fi avut negocieri cu oficiali turci privind o posibilă predare a clericului Fethullah Gulen în schimbul sumei de 15 milioane de dolari.

La doar câteva săptămâni după ce a fost numit în funcția de consilier al președintelui SUA pe probleme de Securitate Națională, Flynn a fost nevoit să demisioneze, fiind acuzat că a mințit în legătură cu discuțiile sale cu ambasadorul Rusiei la Washington. El a ajuns în vizorul anchetatorilor după ce s-a aflat că ar fi prestat acitivăți de lobby în favoarea unui om de afaceri turc, servicii de pe urma cărora ar fi avut de câștigat Guvernul de la Ankara.