Mii de persoane au manifestat împotriva premierului ungar Viktor Orban. „Ne îngrijorează faptul că Guvernul Orban expune Ungaria influenței ruse”

Publicat: 03 01. 2015, 08:09

Manifestanții au fluturat pancarte prin care îl condamnă pe Orban, a cărui popularitate a înregistrat o scădere semnificativă în ultimele luni, în pofida a trei victorii electorale în 2014.

Aproximativ 5.000 de persoane au manifestat în fața Operei din Budapesta, potrivit unui fotograf al AFP.

Ele și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu o politică prin care Ungaria se îndepărtează de Occident și consolidează relațiile cu Rusia.

„Ne îngrijorează faptul că Guvernul Orban expune Ungaria influenței ruse”, a afirmat Robert Gombkoto, un manager în vârstă de 61 ani, citând ca exemplu un împrumut de 10 miliarde de euro pe care Rusia l-a acordat Ungariei pentru extinderea centralelor sale nucleare.

Maniifestanții au criticat, de asemenea, elita politică care conduce țara deja timp de 25 de ani.

Mai multe proteste au avut loc începând din octombrie, după ce Guvernul conservator al lui Orban a propus o taxă pe Internet. Acest proiect a fost ulterior abandonat.

Însă valul de manifestații împotriva corupției și apropierii lui Orban de președintele rus Vladimir Putin menține presiunea asupra celui mai puternic om din Ungaria.

Viktor Orban, care a fost ales în 2010 și a câștigat alegerile legislative din aprilie, suscită nemulțumire în Europa și în Statele Unite pentru reformele sale, considerate drept liberticide de către criticii săi.