Militari arestați după atacul la o nuntă din Afganistan, soldat cu 20 de morți

Publicat: 02 01. 2015, 12:30
Actualizat: 29 03. 2019, 11:59

Fratele miresei a declarat că la nunta organizată în satul Lashkar Gah participau sute de persoane.

Clădirea a fost atacată cu obuze de mortieră, atacul provocând moartea a 20 de persoane și rănirea altor 50.

Comandantul diviziei de artilerie din provincia Helmand a admis că au fost lansate obuze spre acest sat din trei direcții, în contextul confruntărilor cu insurgenți talibani.

Președintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a declarat că incidentul este un „accident tragic”.

Atacul a avut loc în contextul în care forțele combatante NATO din Afganistan și-au încheiat misiunea pe 31 decembrie 2014.