Ministrul britanic pentru Brexit: Marea Britanie dorește un „acord generos” pentru rezidenții europeni după ieșirea din UE

Publicat: 03 05. 2017, 14:24
Actualizat: 27 03. 2019, 15:03

„Avem intenția să obținem o înțelegere generoasă, aproape exact ce au în acest moment, iar cetățenii britanici vor beneficia de același lucru”, a declarat Davis într-un interviu.

Ministrul a declarat că este important să se ajungă cât mai curând la un acord privind drepturile viitoare ale cetățenilor UE care locuiesc în Marea Britanie și ale britanicilor care locuiesc în țări din Blocul comunitar, întrucât incertitudinile în acest sens provoacă anxietate în rândul populației.

Pe de altă parte, cotidianul Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS) relata că premierul Theresa May i-ar fi spus lui Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, că problema cetățenilor UE din Marea Britanie ar putea fi rezolvată foarte simplu dacă aceștia ar fi tratați precum cetățenii din țări terțe.

Juncker ar fi replicat că ar fi o problemă majoră, întrucât cetățenii UE se bucură în acest moment de o serie de drepturi speciale și ar fi necesară o discuție aprofundată despre o serie de detalii, cum ar fi asigurările de sănătate.