Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, efectuează o vizită în Marea Britanie. Cu cine se va întâlni

Publicat: 24 03. 2015, 08:39

Potrivit unui comunicat MAE remis MEDIAFAX, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu efectuează, marți, o vizită la Londra, unde va participa, în calitate de vorbitor principal, la Conferința Royal United Services Institute (RUSI) pe tema apărării împotriva rachetelor balistice.

Astfel, ministrul Bogdan Aurescu va susține un discurs pe tema „Missile Defense: A Strategic Transatlantic Project”, în cadrul primei sesiuni de dezbateri „The Strategic Landscape, NATO BMD and relations with Russia”. În cadrul intervenției sale, șeful diplomației române va vorbi despre semnificația proiectului bilateral româno-american de amplasare, în România, a elementelor din Etapa a II-a a Abordării Adaptive în Etape privind Apărarea împotriva Rachetelor Balistice a SUA în Europa, precizează MAE.

Programul vizitei în Marea Britanie include și o întrevedere cu omologul britanic, Philip Hammond, în cadrul căreia vor fi abordate aspecte de interes comun de pe agenda bilaterală, europeană și de securitate.

Totodată, Bogdan Aurescu se va întâlni cu reprezentanți ai comunității românești din Marea Britanie.