Ministrul japonez al Finanțelor: Bătrânii ar trebui lăsați să moară mai repede

Publicat: 22 01. 2013, 09:12
Actualizat: 22 01. 2013, 09:12

Ministrul japonez al Finanțelor, Taro Aso, a declarat luni că statul ar trebui să lase bătrânii „să moară mai repede”, în loc de a apela la servicii medicale specifice pe banii guvernului, potrivit AFP, preluată de Business Insider.

„Ferească sfântul să fii forțat să trăiești când vrei să mori. Nu poți dormi bine când știi că totul este plătit de guvern. Această situație nu va fi rezolvată până nu îi lași să moară mai repede. Nu am nevoie de astfel de îngrijiri medicale. Voi muri rapid”, a afirmat vicepremierul în timpul unei reuniunii a Consiliului național privind reforma sistemului de securitate socială.

Oficialul a precizat că a lăsat în scris ca viața sa să nu fie prelungită artificial de medici.

Aso (72 de ani), fost premier, a preluat portofoliul Finanțelor la sfârșitul anului trecut. El nu este la prima declarație controversată. În 2001, Aso a afirmat că o țară de succes este aceea unde doresc să trăiască „evreii bogați”.

Ministrul a revenit asupra comentariilor de luni, insistând că s-a referit strict la dorințele sale personale la sfârșitul vieții.

„Am spus ceea ce cred personal, nu cum ar trebui să fie sistemul de îngriji medicale pentru cei aflați aproape de moarte. Este important să îți poți petrece liniștit ultimele zile”, a arătat oficialul.

Îmbătrânirea populației este o problemă sensibilă în Japonia, care are una dintre cele mai înaintate medii de vârstă din lumea industrializată. Aproape un sfert din cei peste 120 de milioane de locuitori au peste 60 de ani, procentaj estimat să crească la 40% în următorii 50 de ani.

Scăderea numărului de persoane aflate în câmpul muncii în paralel cu îmbătrânirea populației exercită presiuni puternice asupra sistemului de securitate socială, care nu mai poate aduna suficiente venituri pentru a finanța transferurile.