Misterul de la Phenian. Kim Jong Un reapare în public alături de fiica sa, după ce un disident chinez i-a anunțat moartea
Dictatorul nord-coreean în vârstă de 42 de ani a fost fotografiat și filmat când s-a întâlnit cu echipa medicală de la spital. Aparent, este într-o formă fizică bună după fotografiile publicate de ziarul Rodong Sinmun.
Medicii l-au aplaudat în continuu pe Kim Jong Un, care reapărut în spațiul public. Imaginile au fost distribuite public după ce un dizident chinez care trăiește în SUA a susținut fără dovezi că dictatorul nord-coreean ar fi decedat, potrivit BBC.
Anterior, un dizident chinez, care se identifică ca lider al Partidului Democratic Chinez, un grup interzis de autoritățile chineze, a susținut, fără dovezi, că liderul de la Phenian ar fi făcut AVC.
Dictatorul, aflat în comă, ar fi fost transportat în secret la Beijing pentru a fi tratat deoarece Coreea de Nord n-ar avea tehnologia medicală care să-l trateze. Ulterior, Kim ar fi murit și trupul său ar fi fost transportat în secret în Coreea de Nord, iar regimul i-ar fi ținut secret decesul.
El a mai distribuit și informații false despre decesul liderului chinez Xi Jinping.
Serviciul de informații sud-coreean a precizat că liderul nord-coreean, deși este în grupa de risc cardiovascular din cauza obezității, n-a raportat anomalii privind starea sa de sănătate.
Acesta se deplasează fără dificultate după ce a urcat pe scări pentru a inspecta un distrugător naval.
Nu este prima dată când apar asemenea zvonuri, având în vedere secretomania regimului și incertitudinile privind succesiunea la putere.
În alte fotografii publicate, dictatorul, alături de fiica sa de 13 ani, Kim Ju-ae, vizitează o expoziție de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Pe de altă parte, o criză bruscă izbucnită la conducerea țării ridică semne de dificile privind controlul asupra armelor nucleare ale Coreei de Nord și riscul de instabilitate politică în peninsula coreeană.
Kim Yo-jong, sora mai mică a liderului nord-coreean, este considerată una dintre cele mai influente persoane din conducerea de la Phenian.În vârstă de 38 de ani, ea ar putea fi succesoarea lui Kim Jong Un.
Analiștii spun însă că ar putea prelua temporar conducerea țării și că fiica sa ar putea fi adevăratul succesor.