Moderna testează un nou vaccin anti-Covid. Cu ce diferă acesta de cel actual

Publicat: 15 03. 2021, 22:50
Actualizat: 15 03. 2021, 22:51
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock

Compania farmaceutică Moderna a anunțat că a început testele pentru un nou vaccin împotriva COVID-19. Acesta, mRNA-1283, ar putea fi stocat în frigidere în loc de congelatoare, facilitând astfel distribuţia acestuia, în special în ţările în curs de dezvoltare.

Studiul, care se află într-un stadiu incipient, va evalua siguranţa şi imunogenitatea mRNA-1283 la trei niveluri de doză şi va fi administrat adulţilor sănătoşi fie ca doză unică, fie în două doze, la 28 de zile distanţă, au precizat reprezentanții companiei americane, citați de Mediafax.

Compania a mai anunțat și că, în perioada următoare, va accelara livrarea către Uniunea Europeană (UE).

Peste 135.000 de români au fost vaccinați, până acum, cu serul de la Moderna.

Câți români au fost vaccinați, în ultimele 24 de ore. Au fost raportate aproape 140 de reacții adverse

Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat, luni, că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 49.576 de persoane și că au fost raportate 139 reacții adverse.

Din totalul persoanelor vaccinate, 39.826 au primit prima doză de vaccin, iar restul a doua. 35.714 de persoane au primit vaccin Pfizer, 6.463 Moderna, iar 7.399 au fost vaccinate cu ser produs de AstraZeneca.

De la începutul campaniei de vaccinare în România, au fost imunizate 1.487.183 de persoane, din care 722.957 au primit și a doua doză de vaccin.

Tulpina britanică a ajuns în mai bine de jumătate din județele țării. Avertismentul INSP

Tulpina britanică a SARS-CoV-2 circulă deja în 25 de județe și în Municipiul București, informează Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Totodată, INSP atrage atenția că există „o probabilitate mare” ca tulpina britanică să cuprindă întreg teritoriul României „în viitorul apropiat”, informează Digi 24.