Moody’s pregătește o RETROGRADARE MASIVĂ a băncilor din SPANIA la nivelul „junk”

Publicat: 25 06. 2012, 16:21
Actualizat: 25 06. 2012, 16:21

Agenția de evaluare financiară Moody’s ar putea anunța o retrogradare masivă a băncilor din Spania, în noaptea de luni spre marți, după închiderea închiderea bursei din Statele Unite, potrivit unor surse citate de un cotidian din Spania.

Cea mai mare parte a instituțiilor de credit din Spania vor fi coborâte în categoria de rating „junk”, nerecomandată investitorilor, potrivit surselor citate de cotidianul Expansion, preluat de MarketWatch. Doar marile bănci, precum Banco Santander, Banco Bilbao Vizcaya Argentaria și CaixaBank, vor evita retrogradarea, afirmă publicația.

Moody’s a retrogradat la mijlocul lunii mai ratingul de țară al Spaniei.

Agenția a coborât calificativul suveran al țării de la „A3” la „Baa3”, pe ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, ca urmare a creșterii poverii îndatorării, problemelor economice și accesului limitat la piețele de capital.

Spania a cerut, luni, formal statelor din zona euro ajutor financiar pentru recapitalizarea sistemului bancar. Valoarea pachetului de sprijin, care s-ar putea ridica până la 100 de miliarde de euro, și condițiile vor fi stabilite la 9 iulie, la viitoarea reuniune a miniștrilor de Finanțe din zona euro, a declarat șeful băncii BBVA, Angelo Cano.