Moștenitorii lui Franco, obligați să restituie reședința de vară a fostului dictator! – Galerie FOTO

Publicat: 02 09. 2020, 16:49

Decizie definitivă a justiției spaniole: moștenitorii lui Franco au fost obligați să restituie reședința de vară a fostului dictator! Imobilul Pazo de Meirás, în care fostul lider al Madridului se refugia în timpul zilelor caniculare, este o proprietate a statului spaniol, au stabilit magistrații.

Sentinţa, care poate fi atacată în apel, arată că reşedinţa a fost făcută cadou în acea perioadă şefului statului spaniol şi nu lui Francisco Franco cu titlu personal, punctează The Guardian. Judecătoarea Marta Canales a stabilit că actul de cumpărare din 24 mai 1941, prin care dictatorul a reuşit să înscrie imobilul pe numele său în Registrul de Proprietate, a fost „o simulare”, fapt ce „determină nulitatea acestuia”.

Pazo de Meirás, Bun de Interes Cultural

În 2008, Pazo de Meirás a fost înscris ca Bun de Interes Cultural, fapt ce obligă familia fostului dictator să permită accesul publicului în imobil cel puţin patru zile pe lună, în anumite ore, în cadrul unui program de vizitare. Fiindcă nu s-a respectat această prevedere, guvernul regional al Galiciei a depus o plângere în justiţie împotriva familiei lui Franco. Moştenitorii fostului dictator au încercat să demonstreze în faţa judecătorilor că sunt proprietari de facto ai imobilului, în care au susţinut că au fost realizate renovări fără ajutorul banilor publici. La rândul lor, avocaţii din partea statului au atacat documentul de cumpărare din 1941, invocat şi considerat autentic de familia lui Franco.

În urma cercetărilor efectuate, s-a descoperit că imobilul a fost vândut, în 1938, unei entităţi statale (Junta Pro Pazo del Caudillo), care i-a donat-o în 1941 lui Francisco Franco şi care nu a plătit nimic pentru această proprietate. Se pare că Junta a cumpărat imobilul de la moştenitorii cunoscutei scriitoare Emilia Pardo Bazán (1851-1921), conform documentelor descoperite în cadrul acestor cercetări judiciare.