Motivul pentru care John McCain a refuzat să facă parte din Consiliul internațional pentru reforme din Ucraina

Publicat: 15 05. 2015, 12:33
Actualizat: 07 04. 2019, 01:05

„Am fost onorat să mi se ceară să mă alătur Consiliului cosultativ internațional pentru reforme al Ucrainei, un forum de discuții pe tema modalităților de a asigura integritatea teritorială și securitatea Ucrainei și de a susține viitorul democratic al țării în fața agresiunii ruse. Totuși, potrivit prevederilor Constituției Statelor Unite privind interacțiunea membrilor Congresului cu guverne străine, sunt obligat să refuz invitația”, se poate citi în declarația publicată pe site-ul oficial al lui McCain.

Președintele ucrainean, Petro Poroshenko, a semnat recent un decret de înființare a Consiliului consultativ internațional pentru reforme și l-a numit la conducerea lui pe fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică. Consiliul este format din experți străini și are ca misiune elaborarea de propuneri și recomandări pentru adoptarea și implementarea de reforme în Ucraina

Printre membrii consiliului se numără fostul ministru suedez de Externe, Carl Bildt, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentului European Elmar Brok și europarlamentarul Jacek Saryusz-Woslki.