NATO asigură R.Moldova că o va ajuta astfel încât niciun conflict să nu progreseze

Publicat: 23 04. 2015, 16:28
Actualizat: 23 04. 2015, 20:09

NATO susține suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, a mai afirmat generalul Adrian Bradshaw, care a apreciat drept excelentă contribuția militarilor moldoveni în misiunile de menținere a păcii din Kosovo.

El a subliniat, în cadrul unei conferințe de presă susținute împreună cu ministrul moldovean al Apărării, Viorel Cibotaru, că NATO va continua să contribuie la menținerea păcii în această regiune.

„Sperăm că va fi pace în Ucraina. Nu vom permite ca un stat să abuzeze de integritatea altui stat. NATO va susține securitatea și va ajuta Republica Moldova astfel încât niciun conflict să nu progreseze”, a precizat generalul Bradshaw.

La rândul său, ministrul Apărării, Viorel Cibotaru, a menționat că a discutat cu adjunctul comandantului suprem al Forțelor Aliate în Europa despre asistența pe care NATO poate să o acorde Republicii Moldova pentru reforma sectorului de securitate și apărare.

„Vizita domnului general reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor de parteneriat dintre țara noastră și NATO. În cadrul întrevederii, am trecut în revistă aspectele cooperării dintre Republica Moldova și NATO, accentul fiind pus pe reforma sectorului de securitate și apărare, asistența pe care poate să o ofere NATO la acest capitol, precum și posibilitatea de a valorifica noi proiecte benefice pentru ambele părți”, a declarat ministrul Apărării.

Totodată, cei doi oficiali au discutat și despre prestația militarilor moldoveni care participă la misiunile de menținere a păcii din Kosovo.

„M-am bucurat să aud că ofițerii și subofițerii Armatei Naționale sunt apreciați pentru modul impecabil în care își execută misiunile. Este un semn bun și o încurajare de a extinde participarea Republicii Moldova în astfel de operațiuni”, a declarat ministrul.

Din 1994, armata moldoveană a detașat la exerciții NATO aproape 2.000 de militari. Aceste aplicații au avut drept obiectiv pregătirea efectivului pentru misiuni de menținere a păcii, la care militarii moldoveni participă și în prezent. Cel de-al doilea contingent al Armatei Naționale, format din 32 de infanteriști, șapte geniști și un ofițer de stat major, a fost detașat în Kosovo în septembrie 2014.