Navalnîi nu scapă nici în Germania! A fost amenințat de „bucătarul lui Putin”! „Dacă își dă sufletul…”

Publicat: 26 08. 2020, 12:51
Navalnîi nu scapă nici în Germania! A fost amenințat de „bucătarul lui Putin”! „Dacă își dă sufletul...” / Sursa FOTO: https://upload.wikimedia.org

Aleksei Navalnîi nu scapă de gheara lungă a Rusiei nici în Germania, acolo unde se află internat la Berlin, într-un spital. Liderul opoziției moscovite primește amenințări din partea lui Evgheni Prigojin, un apropiat al preşedintelui, pe care presa l-a supranumit „Bucătarul-șef” al lui Vladimir Putin.

Într-un comunicat remis presei, Prigojin susține că îl va „ruina” pe Navalnîi dacă dizidentul nu-și dă sufletul pe patul de spital din Berlin. Controversatul afacerist vrea să-i facă pe Navalnîi şi aliata sa, Liubova Sobol, să-i plătească 88 de milioane de ruble (aproape un milion de euro) drept prejudicii în urma publicării uneia din anchetele lor Navalnîi a scris despre corupţia elitelor ruse, iar articolele sale au vizat direct unul dintre business-urile derulate de Prigojin.

„Intenţionez să ruinez acest grup de oameni fără scrupule”, afirmă Prigojin în comunicatul preluat și de Daily Mail. Potrivit acestuia, o firmă de cantine şcolare, care a încheiat un contract cu societatea Concord (companie de catering controlată de Prigojin), ar fi fost prejudiciată în urma unui material video realizat de Navalnîi, care îi incrimina activitatea. Prigojin susţine că a despăgubit firma respectivă şi acum vrea să recupereze banii: „Dacă Navalnîi îşi dă sufletul lui Dumnezeu, nu am intenţia să-l persecut în această lume. Dar, dacă va trăi, va trebui să răspundă cu toată rigoarea legii ruse”.

Prigojin a cerut Americii despăgubiri de 50 de miliarde de dolari

În luna martie, Evgheni Prigojin a cerut Americii despăgubiri de 50 de miliarde de dolari, după ce SUA l-au sancţionat pentru rolul său în alegerile prezidenţiale americane din 2016. Afaceristul mai este acuzat și de legături cu grupul Wagner, ai cărui membri ar lupta în Siria, Libia şi în mai multe ţări din Africa.

Opozantul Aleksei Navalnîi se află spitalizat la Berlin, unde medicii au stabilit că „prezintă urme de otrăvire”. El s-a simțit rău după un turneu întreprins în orașul Omsk, din Siberia. A intrat în comă, iar ulterior, la presiunea comunității internaționale, rușii au acceptat să fie transferat la un spital din Germania.