Nicio întâlnire bilaterală Putin-Obama nu este programată la APEC și G20

Publicat: 05 11. 2014, 11:18

„Nicio întâlnire bilaterală nu este prevăzută pentru moment”, a anunțat Peskov, citat de agenția RIA Novosti, precizând că nu exclude contacte informale între cei doi lideri.

„La summiturile internaționale, liderii (care participă) comunică într-un fel sau altul”, a adăugat el.

La jumătatea lui octombrie Putin l-a acuzat pe Obama că are o atitudine „ostilă” față de Rusia, după ce președintele american a citat între principalele amenințări la nivel mondial – într-un discurs susținut la Adunarea Generală a ONU – ceea ce a numit „agresiunea Rusiei în Europa”, referindu-se la situația din Ucraina.

Rusia este afectată de sancțiuni economice fără precedent, impuse de către Uniunea Europeană (UE) și Washington, care o acuză că este implicată în criza din Ucraina, o țară în care un conflict armat opune forțele armate naționale separatiștilor proruși. Moscova dezminte aceste acuzații.

Summitul anual al Forumului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) se va desfășura în perioada 10-11 noiembrie la Beijing, iar Summitul G20 este prevăzut în perioada 15-16 noiembrie la Brisbane, în Australia.