Nivelul infracțiunilor comise de români la Paris a scăzut timp de trei luni consecutiv

Publicat: 26 08. 2012, 13:57
Actualizat: 06 02. 2019, 18:48

Nivelul infracțiunilor comise de români la Paris a înregistrat o scădere în mai, iunie și iulie, în timp ce numărul românilor suspectați a scăzut cu 6,4% în primele șapte luni din 2012, iar al minorilor cu 15,4%, au anunțat surse din cadrul poliției, relatează postul Europe1 în pagina electronică.

În urma unei creșteri, începând din 2008, a infracțiunilor comise de către români în capitala Franței, „în 2012 situația s-a schimbat un pic, deoarece (în urma înregistrării unor) creșteri în primele luni, am reușit să îndreptăm în jos curba, în aria de competență a Prefecturii de Poliție (PP)” Paris, a confirmat comisarul de divizie Gilles Beretti, șeful Unității de Coordonare a luptei împotriva imigrației clandestine (UCLIC) din cadrul Prefecturii de Poliție.

Astfel, „în primele șapte luni din 2012, în interiorul Parisului, incluzând (acțiuni ale) Poliției pentru Transporturi, 4.459 de cetățeni români au fost suspectați, față de 4.765 în aceeași perioadă a anului precdent, reprezentând o scădere de 6,42%”, a precizat Beretti.

Această scădere este deosebit de sensibilă în rândul minorilor, potrivit aceleiași surse. „În rândul celor suspectați au existat 2.503 minori în 2012, față de 2.960 în primele șapte luni din 2011, reprezentând (o diminuare de) 15,44%”, a adăugat comisarul.

Prefectura de Poliție Paris este angajată de mai mulți ani într-o cooperare cu Bucureștiul în lupta împotriva infracționalității în rândul românilor, „principala naționalitate a romilor” – în opinia postului Europe1, prin organizarea de acțiuni de patrulare comune franco-române de poliție la Paris.