Noi dezvăluiri în cadrul scandalului LuxLeaks. Apar noi nume de companii precum Skype și Walt Disney

Publicat: 10 12. 2014, 07:41
Actualizat: 15 02. 2016, 17:05

Aceste dezvăluiri vizează în special Skype, preluat din 2011 de Microsoft, Walt Disney și Invista, filiala Koch Industries.

Ele intervin cu o zi înainte de depunerea oficială a jurământului de către Comisia Juncker în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, la Luxemburg.

Sprijinindu-se pe cele 28.000 de pagini din documentele obținute de Consorțiul International al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ), aproximativ 40 de publicații au dezvăluit la începutul lui noiembrie că, în perioada 2002-2010, când Juncker era prim-ministru, Marele Ducat a încheiat acorduri fiscale cu 340 de multinaționale, între care Appel, Amazon, Ikea, Pepsi, Heinz, Verizon și AIG, cu scopul de a le minimaliza impozitele, lipsind astfel statele europene de miliarde de euro.

Sistemul de „tax ruling” permite unei companii să solicite în avans informații asupra modului în care situația sa fiscală va fi tratată într-o țară și este utilizat de multinaționale pentru a realiza optimizarea fiscală.

Potrivit publicației belgiene Le Soir, noul val de documente „LuxLeaks 2” implică 35 de societăți, printre care Skype, Walt Disney, Koch Industries, Bombardier sau Telecom Italia, în afaceri datând din perioada 2003-2011.

Scandalul LuxLeaks a destabilizat poziția lui Juncker la cel puțin o săptămână de la intrarea sa în funcția de președinte al Comisiei Europene. După câteva zile de tăcere, el a contraatacat promițând să se implice în lupta împotriva evaziunii fiscale. Două săptămâni mai târziu, el a fost vizat de o moțiune de cenzură depusă de aleșii eurosceptici, respinsă însă de Parlamentul European.

Între timp, Jean-Claude Juncker a anunțat o nouă directivă europeană asupra schimbului automat de informații cu privire la „tax ruling”.

La sfârșitul lui noiembrie, miniștrii de Finanțe ai Germaniei, Wolfgang Schäuble, Franței, Michel Sapin, și Italiei, Pier Carlo Padoan, i-au solicitat comisarului pentru Afaceri Economice și Monetare, Pierre Moscovici, ca această directivă să fie gata până la sfârșitul anului.

Moscovici a promis că va prezenta „din 2015 o foaie de parcurs” pentru „a lupta mai eficient împotriva concurenței fiscale dăunătoare, eroziunii bazelor fiscale și transferului profiturilor”.

Potrivit Le Soir, acordurile încheiate în cadrul LuxLeaks 2 au fost pregătite de cele patru mari companii de audit și consultanță („Big Four”): PricewaterhouseCoopers (PwC), KPMG, Ernst&Young și Deloitte. Publicația menționează „împrumuturi hibride (Bombardier), deduceri fiscale spectaculoase (95% din venituri pentru Skype) sau impozite foarte mici (0,28% pentru Walt Disney Luxembourg)”.