Noi dispute între Marea Britanie și APPLE /Guvernul de la Londra vrea acces la datele stocate ale cetățenilor

Guvernul Marii Britanii a reluat, miercuri, disputele cu grupul tehnologic american Apple, cerând din nou acces la datele clienților britanici, deși acțiunile au fost criticate inclusiv de președintele SUA, Donald Trump.

Ministerul britanic de Interne a cerut, anterior, acces general la Sistemul Avansat de Protecție a Datelor (ADP), ceea ce a generat dispute cu Președinția SUA.

Acum, conform publicațiilor Financial Times și The Guardian, Guvernul de la Londra a cerut din nou acces la datele utilizatorilor britanici stocate în sisteme de tip cloud de compania Apple.

Un purtător de cuvânt al Guvernului de la Londra a refuzat să confirme direct informațiile, dar a sugerat că ordinul de acces la date există, invocând rațiuni de securitate.

”Nu putem confirma sau infirma existența unor astfel de ordine. Dar vom lua mereu măsurile necesare la nivel intern pentru a proteja cetățenii britanici”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Apple a limitat deja serviciul de stocare criptată în Marea Britanie

În februarie, compania tehnologică americană Apple a aplicat măsura fără precedent de a retrage instrumentul de securitate de cel mai înalt nivel acordat până acum clienților din Marea Britanie, după ce Guvernul de la Londra a cerut acces la datele utilizatorilor. Acțiunea din februarie s-a referit inițial la noii utilizatori, urmând să fie implementată etapizat pentru clienții existenți.

Tulsi Gabbard, directorul Comunității serviciilor secrete din SUA, a declarat în august că Marea Britanie renunțase la ideea accesului la datele clienților din SUA. Președintele Donald Trump a catalogat cererea autorităților britanice ca fiind o acțiune ”specifică doar Chinei”.

Compania Apple s-a declarat ”extrem de dezamăgită” că, din cauza acțiunilor autorităților britanice, nu mai poate oferi acces la Sistemul Avansat de Protecție a Datelor (ADP), subliniind că nu va accepta niciodată vizualizarea datelor clienților.

“Apple menține angajamentul oferirii celui mai înalt nivel de securitate și are speranța că va putea face din nou acest lucru în Marea Britanie”, a subliniat compania.

În ianuarie, oficiali din cadrul serviciilor de securitate din Marea Britanie au cerut companiei tehnologice americane Apple să permită accesul la conținutul de date stocat în serverele cloud de utilizatorii din întreaga lume. Ordinul secret al Guvernului britanic solicita acces general la materialele criptate, nu doar asistență pentru verificarea unui anumit cont, ceea ce nu are precedent în marile democrații.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Macron lucrează la „actualizarea” doctrinei NUCLEARE franceze/ Anunțul va fi făcut „la începutul anului 2026”

VIDEO Mesajul liderilor UE după summitul de la Copenhaga, la care a participat inclusiv Nicușor Dan/ „Menținem UNITATEA, pentru securitatea continentului”